S-au dus vremurile în care în prim-plan era preocuparea pentru un nivel de trai cât mai bun şi un plus de confort. Acum, starea de spirit a consumatorilor români e caracterizată de incertitudine, teamă şi un sentiment de vulnerabilitate. Iată cum s-au adaptat românii la noua epocă a cumpătării:
Tendinţa #1
Pragmatism în cumpărare
Românii îşi fac tot mai puţine provizii, îşi limitează cumpărăturile la strictul necesar şi nu mai cumpără din impuls. Totodată, ţin cont de preţul per gram al produsului şi preferă să rămână fideli anumitor mărci; preferă lanţurile internaţionale pentru că – spun studiile – le conferă certitudinea respectării standardelor de siguranţă alimentară. În plus, retailerii au descoperit următoarea formulă: promoţiile bune aduc clienţi fideli, care, la rândul lor, generează profituri mai mari.
Tendinţa #2
Interes pentru o alimentaţie echilibrată
Ritmul infernal al vieţii cotidiene a făcut ca societatea contemporană să înlocuiască dieta echilibrată şi mesele tihnite cu junk-food şi mâncatul pe fugă. Mai nou, consumatorii – îngrijoraţi de starea lor de sănătate – fac mai mult sport şi au schimbat balanţa în favoarea unei alimentaţii mai echilibrate.
Tendinţa #3
Petrecerile şi gătitul acasă (din nou) în trend
Mult mai chibzuiţi, oamenii stau mai mult acasă, în faţa televizorului, iar ieşirile – la restaurant cu prietenii, la club – s-au transformat în mici petreceri private. De asemenea, familiştii gătesc tot mai mult acasă, considerând masa un simbol central al familiei. Motiv pentru care producătorii şi retailerii pun accentul pe categorii de produse precum alimente proaspete sau alimente gata preparate (ready-meal-urile) şi caută soluţii care să reducă semnificativ timpul petrecut în bucătărie al clienţilor lor.
Așteptăm întrebări și sugestii la adresa de e-mail baniitai@libertatea.ro
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!