În noiembrie anul trecut, tribunalul a admis cererea de înfiinţare a Partidului Poporului, condus de Dan Diaconescu. Imediat după pronunţarea deciziei, un fost colaborator al bossului OTV, Constantin Cojocariu, a formulat recurs, pe motiv că, de fapt, el a înfiinţat Partidul Poporului, cazul ajungând pe masa magistraţilor de la Curtea de Apel.
Ieri, judecătorii acestei instanţe s-au pronunţat şi au hotărât că plângerea lui Cojocaru este admisibilă. Prin urmare, Partidul Poporului nu va putea să funcţioneze. Dan Diaconescu, fondatorul formaţiunii, ne-a declarat că nu se aştepta la o asemenea decizie a Curţii de Apel.
„Este pentru prima oară în istoria postdecembristă când înfiinţarea unui partid este respinsă de Curtea de Apel după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea. Este un semnal că mulţi dintre politicienii cu influenţă s-au speriat. Le e frică de mine şi de ceea ce a început să însemne Partidul Poporului. Ultimele sondaje ne dădeau mari şanse la câştigarea alegerilor. Încă nu m-am decis ce o să fac mai departe, dar nu voi renunţa la bătălia politică. Voi candida ca independent la Cotroceni”, a declarat bossul OTV.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Libertateapentrufemei.ro
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Adevarul.ro
Românii nu mai vor să lase bacșiș. „Nu este responsabilitatea mea, ca și client, să vă subvenționez eu viața”
Elle.ro
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Observatornews.ro
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2025. Fecioarele vor avea ocazia să facă un pas înainte important în acest proces de adaptare la tot ce se petrece în jurul lor