Cornelia Dumitru (59 de ani) şi Alina Dobrescu (34 de ani ) au văzut moartea cu ochii. Viscolul le-a surprins într-o casă dărăpănată din sectorul 2 al Capitalei. Cele două femei, mamă şi fiică, au locuit iniţial în sectorul 5, dar, după ce soţul Corneliei a murit, au fost nevoite să se mute. Au stat 15 ani într-un pod al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
Alina muncea la spital ca bucătăreasă, iar mama ei lucra pe strung la o întreprindere. În august anul trecut au fost izgonite şi din acel pod.
“Am stat trei luni într-un subsol la Academia Militară, din mila unei doamne la care mai făceam curat, dar apoi a trebuit să plecăm şi de acolo şi am ajuns pe străzi. Am supravieţuit într-o groapă, pe bulevardul Barbu Văcărescu. Am cheltuit pe mâncare toţi bănuţii pe care-i mai aveam şi ajunseserăm să trăim din pomana oamenilor. Când am auzit că vine gerul, ne-am adăpostit într-o casă dărăpănată de pe strada Fabrica de Glucoză, dar era un frig îngrozitor acolo. Nu erau geamuri, nu erau uşi, acoperişul stătea să cadă… Dacă nu ne salvau poliţiştii, muream îngheţate”, ne-a povestit, cu lacrimi în ochi, doamna Cornelia.

Din primăvară, vor fi din nou pe drumuri

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Sâmbătă dimineaţă, după ce agenţii locali le-au găsit tremurând din toate încheieturile, le-au adus la Adăpostul Social de urgenţă al Primăriei sectorului 2 de pe Şoseaua Pantelimon. Ieri, Alina era nedezlipită de patul mamei ei din căsuţa-container unde sunt cazate acum. Aici e cald, primesc ceai fierbinte şi hrană aburindă. Fata avea grijă să-şi învelească mama cu pături şi să o încurajeze.
“Am ajuns ca vai de noi… Nu ştim ce-o să se aleagă de amărâtele noastre de vieţi… Aici am scăpat de nenorocita asta de iarnă, dar, la primăvară, cine ştie ce drum vom apuca…”, ni s-a plâns femeia. Fata ei, Alina, are diplomă de bucătar, dar nu şi-a găsit un loc de muncă.
“Nu ne dorim decât să muncim şi o cămăruţă unde să putem locui amândouă în condiţii decente”, ne-a mai explicat Cornelia Dumitru. Brusc s-a oprit din vorbit. Ochii i s-au luminat: se bucura că l-a văzut pe angajatul Direcţiei de Asistenţă Socială a Sectorului 2 aducându-le o cană mare cu ceai fierbinte. “Ia, mamă, bea, e cald!”, i-a zis femeia fiicei sale.
Cele două, la fel ca mulţi alţi amărâţi, vor locui în căsuţele-container şi vor fi îngrijite de autorităţi doar până la sfârşitul iernii. Din primăvară, Dumnezeu cu mila…
Cod roşu de viscol, românii îşi fac provizii
Meteorologii au anunţat ieri, pentru prima dată în România, instituirea unui cod roşu de viscol pentru judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila, de la prânz şi până aseară.
CUTREMURĂTOR! Două femei au fost salvate în ultimul moment: «Dacă nu ne găseau poliţiştii, muream îngheţate» | FOTO În acest interval, cele trei judeţe au fost blocate sub ninsoarea abundentă, puternic viscolită şi troienită, iar vântul a depăşit viteze de 80 km/h. Buzoienii aveau ieri păreri împărţite după lansarea atenţionării de cod roşu.
Unii s-au speriat şi au plecat să-şi facă provizii de hrană şi de medicamente, alţii au ieşit la săniuş. “Îmi fac provizii de alimente pentru că, sincer, mi-e teamă de acest cod roşu. Mi-am cumpărat chiar acum paste făinoase, lămâi, fructe şi mâncare”, ne-a declarat Mira Câmpeanu (74 de ani, foto).
fotografii: Vlad Chirea

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

02-03-plapuma.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI