Nimeni nu vrea să pună degetul pe rană. În cazul unui cutremur mai acătării în România, ar fi jale. Asta pentru că după Revoluţie s-a instaurat nu democraţia în construcţii, ci haosul. Anarhia! Astăzi, nu sub comunism, trăim “Epoca de aur” în construcţii. În acele vremuri “negre”, clădirile erau planificate şi executate după norme, verificate. Mai ţine minte cineva temutul CTC – Controlul Tehnic de Calitate? Sau vestitul ISC – Inspectoratul de Stat în Construcţii – care era mai temut decât Inchiziţia?
Acum s-a construit când s-a vrut, cum s-a vrut, unde s-a vrut, în ce mod s-a vrut, cu cine s-a vrut, şi de cine s-a vrut! Cuvântul-cheie al noilor constructori este unul demn de reclamele lui Dorel ăla cu “atâta de mare era şobolanul”: “Domle… v-am pus atâta fier aici de mai ţine două etaje” sau “betonu era dăla de se pune la zgârie-nori şi nu pică nici la cutremur de 10 grade”. De care grade, întreb eu. Cumva Celsius? Însăşi legislaţia ar trebui schimbată, ca să nu mai vină toţi aventurierii cu proiecte din cine ştie ce ţară. Unde nu au loc cutremure, iar la noi au tot felul de vizuini, pretenţii de zgârie- nori de ceaţă de pe malurile dâmboviţene.
Discutăm nonstop, urmărim tragediile din Haiti şi Japonia, dar nimic nu se petrece pe principiul că “la noi nu se poate întâmpla aşa ceva”. Poate doar o tragedie să ne trezească la realitate.
Unul din miturile fundamentale ale românilor e Meşterul Manole. Construcţia făcută cu jertfă! Ia să zidim la temelia unor clădiri vreo doi-trei băieţi isteţi din construcţii, să vedeţi ce ordine se face!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro