Libertatea: Vă e dor să cântaţi?
Carmen Harra: O, da, o, da! Vai ce dor îmi este!
Nu aţi încercat să vă faceţi o carieră muzicală în SUA?
Am încercat, cu mulţi ani în urmă, când am ajuns în State, dar americanilor le plăceau cântăreţele foarte tinere, foarte dezbrăcate… iar eu nu mă încadram în această categorie.
Să înţeleg că vă doriţi să vă refaceţi cariera muzicală în România?
Da, îmi doresc să mă relansez muzical în România.
V-aţi muta definitiv în România?
Nu. M-am obişnuit prea mult acolo, în America.
Vă place cum aţi găsit România când v-aţi întors?
Îmi place energia asta tânără pe care am găsit- o, dorinţa de a transforma ţara… Şi văd că există un potenţialul incredibil pentru a schimba ţara.
Au fost personalităţi din România care v-au cerut ajutorul?
Au fost câteva care mi-au cerut să nu le divulg numele. Au venit politicieni, ambasadori ai României din Italia, Olanda…
Vedete?
Dida Drăgan şi alte vedete din lumea muzicii din generaţia mea.
Politicienii v-au întrebat dacă mai câştigă mandate, dacă să mai rămână în politică?
Da, toţi asta au întrebat. Unii au vrut să ştie cine e viitorul preşedinte…
Şi cine va fi preşedintele României?
Pot să spun că viitorul preşedinte, în viziunea mea, este un bărbat la vreo 40 şi ceva de ani, înalt şi foarte bine făcut, atletic, foarte ferm. Este un bărbat care are ochi mai deschişi, e însurat cu o femeie blondă al cărei nume începe cu litera L, are doi copii.
Traian Băsescu va câştiga alegerile de anul acesta?
Dacă va câştiga, se va întâmpla ceva cu el şi nu-şi va finaliza mandatul.
Altfel spus, nu-i recomandaţi să mai candideze anul acesta la alegeri?
Da, nu-i recomand. Ideal ar fi să lase loc pentru altcineva.
Au fost persoane cărora nu aţi vrut să le dezvăluiţi viziunile negative?
Atunci când m-a întrebat Anca Parghel, nu puteam să-i spun că va muri. În cazul ei, în viziunea mea, a fost şi o greşeală medicală făcută de-a lungul timpului.
Aţi spus la un moment dat că vedeţi unde este Elodia. Autorităţile au venit să vă ceară sprijinul să o găsească?
Nu.
Aveţi o linie de bijuterii…
Da, toate sunt făcute de mine, după anumite idei, au o semnificaţie.
S-a tot spus că anul acesta, în România, va fi un cutremur foarte puternic. Va fi sau nu?
Nu acum.
Dar peste cât timp?
Nu anul acesta. Mai încolo, peste 2-3 ani. Nu va fi foarte grav însă.
Ce avere aţi strâns în America?
30-40 de milioane de euro. Dar pentru mine nu contează pe ce loc mă aflu în topul bogaţilor. Cea mai mare bucurie este că revista New York Post m-a nominalizat printre cei mai importanţi şase guru din lume.
Daţi şi consultaţii gratuite?
Multe. Toată frumuseţea e să-i ajuţi şi pe cei săraci, atunci când poţi.
A consiliat vedete de la Hollywood Harul de a vedea în viitor a făcut-o atât de apreciată în SUA, încât a ajuns să consilieze preşedinţi, prime doamne şi vedete hollywoodiene, printre care Jennifer Lopez, Brad Pitt, Angelina Jolie. |
Participă la lansarea serialului «Medium»
Carmen Harra se află zilele acestea în România la invitaţia reprezentanţilor canalului de filme Hallmark, cu ocazia lansării în ţara noastră a celui de-al patrulea sezon al serialului “Medium”. Inspirat din povestea lui Allison DuBois (foto), o femeie clarvăzătoare din America, noul sezon al serialului va avea premiera pe 14 aprilie, la ora 21.00, la Hallmark Channel. Prezenţa lui Carmen Harra în România, la lansarea producţiei, mai are un motiv: ea şi mediumul Allison DuBois sunt prietene.
Citiţi mâine continuarea interviului