Omul de afaceri reia una dintre temele sale politice preferate: suspendarea lui Traian Băsescu. Voiculescu consideră că preşedintele a încercat să influenţeze Justiţia ceea ce înseamnă o încălcare a Constituţiei.
„Traian Băsescu a încălcat din nou, grav, Constituţia, încercând să influenţeze direct Justiţia din România. El a declarat public că a avut o discuţie telefonică cu procurorul Tiberiu Niţu pe marginea revocării lui Lucian Papici de la DNA, intervenind în favoarea acestuia: „(…) l-am rugat pe procurorul general să nu o facă… a avut comandamente politice, l-am rugat şi pe Cazanciuc, am vorbit alaltăieri, după CSAT.” „Eu l-am sunat să-i spun ‘Nu e bine, domnule procuror general!'”, susţine Dan Voiculescu, într-un comunicat de presă.
Din punctul său de vedere, preşedintele a ignorat principiul separării puterilor în stat şi prin asta a încălcat legea supremă. Dan Voiculescu spune că însuşi şeful statului a recunoscut acest lucru atunci când a dezvăluit faptul că a intervenit pe lână procurori.
„Abdicând de la prevederile art.1 alin.4 din Constituţie, care consacra separaţia puterilor în stat, Traian Băsescu a încălcat legea supremă. În aceste condiţii grave, în care Băsescu însuşi îşi admite intervenţiile pe lângă procurori, ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să iniţieze o nouă procedură de suspendare a preşedintelui pentru încălcarea gravă a Constituţiei”, mai arată Voiculescu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
Libertateapentrufemei.ro
Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
„Are patru ani”. O rusoaică a recunoscut în fața lui Putin că a răpit o fetiță din Ucraina
Adevarul.ro
„Are patru ani”. O rusoaică a recunoscut în fața lui Putin că a răpit o fetiță din Ucraina
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Elle.ro
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Complexul rezidenţial cu blocurile aproape lipite. Misiune imposibilă pentru pompieri
Observatornews.ro
Complexul rezidenţial cu blocurile aproape lipite. Misiune imposibilă pentru pompieri
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI