Că Danei Rogoz îi prieşte maternitatea o demonstrează şi fotografiile recent postate de aceasta pe blogul său. Îmbrăcată cu o rochie muştar, creaţie a unui designer român, actriţa este parcă mai atrăgătoare ca oricând.
Iar pentru că moda este una dintre pasiunile Danei, ea a ales pentru şedinţa foto un outfit care să o pună în valoare. Astfel, dacă rochia nu este nicidecum una scurtă sau mulată, decolteul generos, care lasă să se întrevadă sânii frumoşi, o transformă pe actriţă într-o apariţie extrem de sexy.
Dana Rogoz va aduce pe lume un băieţel, în luna februarie a anului viitor. Ea a vorbit pentru prima dată despre sarcină în ediţia din decembrie a revistei „Unica”, unde a dezvăluit cum au decurs primele luni în calitate de graviduţă.
„A fost foarte uşor până acum, n-am avut greţuri, nebunii, nopţi nedormite, zile foarte proaste. Oricum, astea sunt mai frecvente în primele trei luni. Am fost super-tonică.
N-am luat foarte mult în greutate. Mai tare te îngraşi probabil când ţii dietă înainte şi apoi, când rămâi însărcinată, dai drumul la tot, nu mai ţii cont de cât mănânci. Eu mănânc ca de obicei.
Am luat patru kilograme, nu ştiu cât o să mai cresc”, a spus Dana Rogoz.
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei