Dana Rogoz, pe care românii din afara ţării o urmăresc în fiecare sâmbătă de la ora 20:30 la emisiunea”De Suflet” se va întâlni a doua oară cu comunitatea de români din Chicago pe care a cunoscut-o prima dată în 2008, tot cu ocazia unui eveniment în Oraşul Vânturilor, la care ProTv Internaţional a fost partener media. „Este pentru a doua oară când îi vizitez pe românii din Chicago şi sunt extrem de fericită tocmai pentru că ştiu ce amintiri frumoase am adunat din prima întâlnire cu ei. Acum, la Festivalul Origini Româneşti mă aştept să participe un număr record de români, mai ales pentru că acolo este o comunitate foarte unită, care păstrează tradiţiile, deşi sunt la mii de kilometri distanţă de ţară. M-a impresionat să aud că printre activităţile pe care le pregătesc organizatorii se număra şi o paradă de costume populare purtate chiar de spectatori. Va fi un sentiment de mândrie românească şi pentru mine. Cu aceasta ocazie o să fac echipă cu Pavel Bartoş şi ştiu de pe acum că vom fi una foarte amuzantă, iar cei care ne vor fi alături la Niles, Illinois vor avea parte de distracţie maximă”, a declarat Dana. Pentru Pavel participarea alături de echipa ProTv Internaţional în America este însă o premieră. El călătoreşte astfel pentru prima dată în această ţară şi vrea să afle dacă şi românii din Chicago au talent.
„Într-adevăr este prima dată când ajung în Statele Unite ale Americii şi aştept cu nerăbdare să văd ce se va întâmpla în cea mai mare comunitate de români de peste Ocean, care ştiu că se află la Chicago. Tot de la organizatori mai ştiu că în acest weekend vor fi aşteptaţi peste 15.000 de români la festival, lucru cu siguranţă de admirat”, declară Pavel.
Ambele zile de festival sunt pline de surprize pentru cei prezenţi, mai ales că evenimentele debutează la ora 13:00 şi se termină dupa miezul nopţii. Astfel, pe lângă orchestra Perinița şi a celor mai apreciate ansambluri folclorice românești din Chicago și Arizona, vor concerta trupa HARA şi TALISMAN, se vor face langoși cu brânză şi cei mai buni mititei, pregătiţi pe cel mai mare grătar din lume, iar copiii de până la 14 ani se pot bucura de parcul de distracții amenajat special în Palatul Copiilor din incinta festivalului. Toți cei ce au un costum popular naţional românesc sunt invitați să participe în Parada Portului Popular pe scena festivalului, iar în aceste zile are loc şi campionatul de fotbal românesc cu participarea a 16 echipe de amatori organizat în parcul situat la 2 minute distanță de festival.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!