Adrian Porumboiu, finantatorul Vasluiului, era fericit ieri, dupa ce echipa sa a acces in ultimul tur preliminar al Cupei UEFA. Meciul cu Neftci Baku (2-0, dupa 1-2 in tur) a fost dat, insa, uitarii, urmeaza partida cu ‘prietenii’ de la Steaua, de miercuri, din prima runda a Ligii I.
Libertatea: Gata, Vasluiul a intrat in Europa! Cum e?
Adrian Porumboiu: E lucru imens ca o echipa infiintata acum numai 6 ani sa ajunga pana in Cupa UEFA. A fost o victorie importanta pentru moralul nostru. Ne-am calificat in Europa, dar acum sunt ingandurat, pentru ca urmeaza meciul cu Steaua, din prima etapa? Steaua a fost corecta doar pe vremea lui Valentin Ceausescu!
Cum adica?
Pai, eu sint Stan Patitul cu ei, parca n-ati sti! Mi s-a intimplat ce mi s-a intamplat sezonul trecut, si acum doi ani, si mi-e cam frica. Dar nu cred ca se va mai umbla la echipa si a treia oara, deoarece ar insemna ca traim pe alta planeta! Nu voi fi fraierit si a treia oara la rand. Baietii au o prima de cate 5.000 de euro sa bata, am un lot cinstit, care nu va mai face jocul altora. Si il am si pe Burdujan, ce foame de fotbal are!
„Sa se duca dracu toti oamenii care au valize si butoane”
Dar de butoane nu va e frica?
Daca ar fi numai dupa mine, toti oamenii cu valize si butoane ar trebui sa se duca dracului! Valizele cu bani circula dintr-un colt in altul al tarii si nu pateste nimeni nimic. Unii mai au tupeul sa spuna ca vor sa schimbe legi sau presedinti de Federatie!
Arbitrii? Castiga acum 5.000 de lei de meci…
Au crescut primele si salariile jucatorilor si antrenorilor, asa ca e normal ca arbitrii sa nu fie scosi din context. Daca ar fi sa traim in trecut, am fi si acum in itari si in gumari. Eu sunt cel care a propus ca, la sfarsitul anului, cei 18 conducatori de club sa aleaga cel mai bun arbitru, care sa primeasca un premiu de 25.000 de euro. Problema a fost ca dinamovistul Cristi Borcea nu a fost de acord, spunandu-mi, intr-o discutie privata, ca oricum el le da arbitrilor mai mult decat baremul! Auzi! Bineinteles ca l-am dat de gol in Comitetul Executiv!
N’Doye a facut striptease de fericire
Un jucator de la FC Vaslui a facut spectacol, sambata seara, dupa ce echipa lui s-a calificat in Cupa UEFA. De bucurie, senegalezul Ousmane NDoye (30 de ani) si-a dat jos echipamentul si a inceput sa alerge in lenjerie intima pe teren. FC Vaslui a castigat meciul cu Neftci Baku, din Azerbaidjan, devenind a saptea echipa romaneasca dintr-o cupa europeana.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!