Un avans de 79 de euro/ha

Este vorba de plata a maximum jumătate din suma alocată de guvern pentru subvenţia pe suprafaţa cultivată (potrivit art. 6 din Regulamentul UE nr. 1310/2013, plata în avans poate fi acordată în procent de până la 50% din valoarea totală a plăţilor directe).
Aşadar, dacă ai teren agricol în proprietate, în arendă, în concesiune etc. şi îndeplineşti toate condiţiile legale, adică, dacă cultivi terenul, ai depus cererea şi celelalte documente necesare şi ai fost declarat eligibil de APIA, atunci vei primi 79 de euro/ ha, din suma totală de 156,89 de euro/ ha, cât este subvenţia pe suprafaţă aprobată de guvern pentru acest an agricol.
Plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2014 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 342/03 din 01 octombrie 2014. Întreaga sumă pe care APIA o are la dispoziţie pentru plata acestor avansuri este de 680 de milioane de euro, bani care vor ajunge la peste un milion de fermieri, care au depus toate documentele necesare şi au fost declaraţi eligibili pentru plata subvenţiilor.

Subvenţii mari pentru zonele defavorizate

Tot în aceste zile, APIA va acorda un avans mai consistent, de până la 74%, din suma cuvenită fermierilor care au depus cereri de plată pe suprafaţă, în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală – campania 2014. Este vorba de măsurile: 211 – “Plăţi pentru zona montană defavorizată”, 212 -“Plăţi pentru zone defavorizate, altele decât cele montane” şi 214- “Plăţi pentru agromediu”. Sumele variază de la o zonă la alta, precum şi în funcţie de plantele cultivate.
De acest avans vor beneficia toţi fermierii care au solicitat sprijin în cadrul măsurilor Axei II, pentru care s-a efectuat verificarea necesară condiţiilor de eligibilitate, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul CE nr. 65/2011.
În aceste cazuri, plăţile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4710 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2013 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, din 4 ianuarie 2014.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI