Aflaţi în conflict de 21 de ani, Gheorghe Gheorghiu şi Viorel Popescu s-au văzut ultima oară la tribunal săptămâna trecută, pentru a-şi disputa, culmea, acelaşi bun de la care a plecat întregul pomelnic de procese – un garaj situat la jumătatea distanţei dintre vila solistului şi cea a vecinului său din zona rezidenţială Cotroceni din Capitală. Chiar dacă în decursul anilor cântăreţul a tot câştigat dosarele ce i-au fost deschise în urma plângerilor lui Popescu, devenit cunoscut după ce a spart geamurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu un pietroi, până acum tot nu s-a lămurit situaţia, iar cei doi încă sunt prinşi într- un ultim proces, ce are ca obiect rectificarea cărţii funciare, adică trecerea garajului pe numele unuia dintre combatanţi. În primă instanţă, câştig de cauză a avut tot artistul, iar mâine, decizia ar putea deveni executorie, dacă magistraţii de la Tribunalul Bucureşti nu vor mai amâna pronunţarea.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână