De ce se umflă picioarele

În termeni medicali, umflarea gleznelor poartă numele de edem periferic. Este vorba despre o acumulare de lichid, care apare, de obicei, în perioada menstruației, a sarcinii, la menopauză sau după mai multe ore petrecute pe scaun ori în picioare. Fenomenul are loc ca urmare a unui dezechilibru între lichidele pe care le consumăm și cele pe care le eliminăm.

Nedureros în principiu, acest simptom apare când o presiune mare în capilarele vaselor de sânge forțează apa să pătrundă în țesuturile vecine. Surplusul de kilograme este inamicul numărul unu în astfel de situații, căci favorizează retenția de lichide, la fel ca și sedentarismul.

Dar gleznele umflate pot fi și urmarea unei proaste funcționări a sistemului limfatic, care nu drenează corespunzător limfa, a modificărilor hormonale, a bolilor de ficat, de rinichi, ale tiroidei, a insuficienței cardiace sau venoase. O dietă în care predomină carbohidrații, precum și sarea în exces duc la apariția aceleiași neplăceri.

În zilele toride, după expunerea la soare, în perioada de sarcină, odată cu vârsta înaintată, dacă obișnuiești să stai mult timp picior peste picior sau iei contraceptive orale, este firesc să apară și umflarea gleznelor.

E oficial: Senatul implementează recunoașterea facială a angajaților. Dar aceasta va fi făcută de către agenții SPP – EXCLUSIV
Recomandări
E oficial: Senatul implementează recunoașterea facială a angajaților. Dar aceasta va fi făcută de către agenții SPP – EXCLUSIV

Principalele cauze ale picioaelor umflate

  • Sarcina
  • Insuficiența venoasă cronică
  • Excesul de sare din organism
  • Sindromul premenstrual
  • Insuficiența renală acută
  • Cordiomiopatie
  • Pericardită
  • Sindrom nefrotic
  • Ciroză
  • Limfedem (blocarea sistemului limfatic)
  • Anumite medicamente
  • Sedentarismul
  • Intervențiile chirurgicale la nivelul picioarelor
  • Infecții

Picioare umflate. Principalele simptome

  • Mersul dificil și dureros
  • Întinderea exagerată a pielii de pe picior
  • Modificarea culorii și aspectului picioarelor

Cum se tratează picioarele umflate

Tratamentul pentru picioarele umflate va fi indicat de medic în funcție de simptomele și cauzele identificate.

Sunt recomandate:

  • medicamente antiimflamatoare
  • medicamente diuretice
  • ceaiuri diuretice
  • băi cu sare la picioare
  • odihnirea picioarelor într-o poziție mai înaltă cu câțiva centimetri
  • exercițiile fizice regulate
  • evitarea abuzului de laxative / diuretice
  • diminuarea cantității de sare
  • masajul

Surse: doc.ro, sfatulmedicului.ro

Foto: Shutterstock

  • Notă: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc sfaturile unui medic specialist. Vă recomandăm, înainte de a încerca orice tratament, să consultați medicul și să urmați indicațiile acestuia. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gestul pe care Cristela Georgescu i l-a făcut ieri soțului ei, la ieșirea de la Parchet. În mijlocul mulțimii, soția lui Călin Georgescu a atras toată atenția. Oamenii care au văzut-o au început să vorbească despre Elena Udrea / FOTO
Unica.ro

Reacția dură a lui CTP după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar: "E un grandomaniac mincinos patologic, dispus să recurgă la orice...”. De nebănuit ce tocmai s-a aflat
Viva.ro
Reacția dură a lui CTP după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar: "E un grandomaniac mincinos patologic, dispus să recurgă la orice...”. De nebănuit ce tocmai s-a aflat
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
S-a aflat cine este procurorul al cărui nume apare în dosarul spăgilor din Portul Constanţa
Adevarul.ro
S-a aflat cine este procurorul al cărui nume apare în dosarul spăgilor din Portul Constanţa
Care este acum relația dintre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, la 4 ani de la despărțire. Confesiunea actriței: „Nu pot să spun prieteni, suntem…”
Elle.ro
Care este acum relația dintre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, la 4 ani de la despărțire. Confesiunea actriței: „Nu pot să spun prieteni, suntem…”
„Mă arestează din stradă”. Călin Georgescu i-a trimis un mesaj audio influencerului Mario Nawfal înainte de a fi ridicat de Poliție! Ce a publicat apoi bărbatul pe X, rețeaua lui Elon Musk
Unica.ro
„Mă arestează din stradă”. Călin Georgescu i-a trimis un mesaj audio influencerului Mario Nawfal înainte de a fi ridicat de Poliție! Ce a publicat apoi bărbatul pe X, rețeaua lui Elon Musk
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Observatornews.ro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Horoscop 28 februarie 2025. Fecioarele au un moment esențial, în care își vor stabili direcția de evoluție pentru perioada următoare
HOROSCOP
Horoscop 28 februarie 2025. Fecioarele au un moment esențial, în care își vor stabili direcția de evoluție pentru perioada următoare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI