Potrivit celebrului părinte, o mare parte din vină pentru această situație o poartă părinții.
Conform afirmaţiilor acestuia, copiii neascultători se nasc din:
– părinţi care nu au respectat posturile şi zilele de miercuri, vineri, duminică şi totate sărbătorile de peste an. Nerespectare adică au căzut în păcat, nu şi-au înfrânat poftele trupeşti. Pentru că ei s-au încăpăţânat, şi copiii lor vor avea un astfel de obicei;
– mamele care nu au fost curate deplin în timpul sarcinii. Se spune ca bebeluşii lor se nasc plini de bube;
– taţi care consumă alcool şi care au fost în stare de ebrietate în timpul procreării. Aceşti copii vor fi slabi şi la minte, şi la trup.
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor