Dacă nu ţi-ai făcut încă program şi nici nu ai bani pentru petrecerile din cluburi sau din restaurante, îmbracă-te gros diseară şi distrează-te gratis, pe stradă. În Bucureşti se organizează două astfel de evenimente în cinstea lui 2010, iar peste 850 de angajaţi ai Internelor şi 110 echipaje de ambulanţă vor avea grijă ca totul să se desfăşoare fără incidente.

Piaţa Constituţiei

Petrecerea organizată în Piaţa Constituţiei, de Primăria Capitalei, va începe la ora 19.00, iar pe scena din faţa Palatului Parlamentului vor urca, pe rând, Marcel Pavel, Vama, Direcţia 5, Bere Gratis, Vlad Miriţă, Alex, Voltaj, Iris, Smiley şi Sistem. Punctul culminant al show-ului îl va constitui focul de artificii care va “aprinde” piaţa în ultimele minute din 2009. Pentru mâncăcioşi vor fi amenajate, pe bd. Unirii, două restaurante tradiţionale.

4262-213829-7editiepiatarev.jpgPiaţa Revoluţiei

De atmosfera incendiară din Piaţa Revoluţiei se vor ocupa în acest an George Vintilă şi Claudiu Sara. DJ-ii ProFM îi vor introduce pe scena “Live Revolution”, începând cu ora 19.30, pe Puya, Anda Adam, Inna, Neylini, Simplu, Voltaj, Loredana. Show-ul, organizat de Pro TV, ProFm şi MTV, va dura până spre dimineaţă. Începând cu ora 17.00, pe plasmele amplasate în piaţă vor fi difuzate cele mai tari videoclipuri din ultimii 20 de ani, iar la ora 19.00 scena va fi invadată de dansatori şi de fani ai lui Michael Jackson. După focul de artificii de la miezul nopţii, petrecăreţii vor putea vedea un spectacol senzaţional de proiecţii 3D, pe clădirea Muzeului Naţional de Artă.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

«Maratonul Operei», în noaptea dintre ani

4262-213830-7editieopera.jpgArtiştii Operei Naţionale au pregătit, începând cu ora 18.00, o reprezentaţie extraordinară cu opereta “Liliacul” de Johann Strauss. Pe lângă regalul muzical, invitaţii la “Maratonul Operei” pot rămâne şi la o masă festivă, în schimbul a 490 de lei şi la o tombolă specială, unde fiecare participant va cotiza cu 15 lei. Pentru rezervări, puteţi suna la numărul de telefon: 021.310.26.61.

Petrecere la cort în Parcul Drumul Taberei

În cortul special amenajat de Primăria sectorului 6 în Parcul Drumul Taberei din Capitală, petrecerea va începe la ora 21.30, iar accesul va costa 130 de lei, în limita locurilor disponibile. Petrecăreţilor nu le va lipsi nimic. Vor putea savura un meniu tradiţional românesc, stropit cu vin, ţuică fiartă, şampanie şi cu sucuri, pe ritmurile unui taraf şi ale orchestrei care vor anima petrecerea pe tot parcursul nopţii.

Unde te distrezi pe bani4262-213831-7editiealex.jpg

Folies Club: Alex Velea (foto) şi trupa lui de dansatori vor face show la trecerea dintre ani, în Folies Palace (Palatul Bragadiru, Calea Ravohei nr.147-153), cel mai nou club exclusivist din Bucuresti, alături de dansatoarele Folies. Un bilet la separeu costă 450 de lei şi include, de la ora 22.00, free bar, şampanie şi bufet mediteraneean. După miezul nopţii, intrarea în club va costa 250 de lei şi va oferi acces gratuit la bar. Rezervări la office@folies.ro.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Kristal Glam Club: DJ Chriss va deschide seara în Kristal Glam Club (str. J. S. Bach nr. 2 sect 2), iar petrecerea va continua cu un set made by: MoShic – master of dark progressive, venit special din Israel. Farfallina Dancers Show vor anima atmosfera toată noaptea, în costume extravagante şi pe o scenografie semnată DanceLux Ibiza! Intrarea costă doar 150 de lei şi include bufet suedez şi open bar. Rezervări la tel.0722.795.184.
4262-213833-7editienicupaleru.jpg
Casa Luca :
Restaurantul de lux Casa Luca (şos. Alexandriei nr. 214, www.casaluca.ro, tel. 0769.295.390) te invită la un Revelion cu Nicu Paleru (foto). Artistul a pregătit un program special pentru acest eveniment şi va veni însoţit de bandul restaurantului şi de trupa de dansatoare. Preţul unui bilet este 270 de lei şi include cele mai alese bucate tradiţionale, şampanie, artificii şi tot felul de surprize.

4262-213832-7editiegiulia.jpgBamboo: Dacă vrei să faci Revelionul în Clubul Bamboo din Bucureşti, vei avea parte, pentru 150 de lei, de un superconcert susţinut de Antonia, Puya, Connect-R, DJ Project şi Giulia (foto) şi de Deepside Deejays, de şampanie şi de bufet suedez. La Salonul privat, biletul costă 170 de euro şi include open bar şi meniu international cu servire la masă. Rezervări la tel. 0731.990.099 şi la 0724.322.189.

Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”
Recomandări
Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”

Front: Front (Calea Rahovei, 196 A) si Jägermeister vă aşteaptă pe 31 decembrie, de la ora 22.00, la “petrecerea anului”. Invitatul special al serii va fi ROGALL The Royal DJ, dar vor performa şi Khidja sau Rock DJ. Intrarea va costa 40 de lei, iar pentru meniul cu specific indian de la Amarjit, se mai plătesc 100 de lei. Rezervări la tel.: 0740 690 690.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI