«Avem cea mai permisivă legislaţie»

“În contextul în care în România avem cea mai permisivă legislaţie din lume privind instalarea reţelelor de comunicaţie electronice şi a elementelor de infrastructură aferente susţinerii acestora, consider că este necesară introducerea unei prevederi care să impună obligativitatea asigurării unei distanţe minime – 500 de metri între unităţile de învăţământ, unităţile medicale, centrele de plasament, centrele de bătrâni şi toate dispozitivele de comunicaţii electromagnetice care realizează procesarea şi transportul semnalelor prin suport electromagnetic”, a afirmat Tuşa (foto).
Vor să dea jos antenele de pe spitale! Inițiativă legislativă împotriva radiațiilorAceasta spune că legislaţia din România nu prevede nimic în ceea ce priveşte protecţia copiilor şi a bătrânilor, iar “companiile de telecomunicaţii îşi pun antenele unde doresc ele şi nici măcar nu informează populaţia despre efectele asupra sănătăţii”.
“Singura recomandare pe care experţii o dau în acest caz (…) este lipirea de folii de protecţie transparente pe zonele vitrate şi vopsirea cu vopsea de protecţie contra radiaţiilor de înaltă frecvenţă pe zonele opace. Gândiţi-vă că un bolnav stă tot timpul într-un spital, iar un copil, pornind de la grădiniţă până la clasa a XII-a, stă între şase şi opt ore pe zi în acea unitate”, a precizat Tuşa.
Medicul deputat Tudor Ciuhodaru crede că este mai uşor să previi decât să tratezi, fapt pentru care spune că aceste antene ar trebui amplasate cât mai departe de şcoli, grădiniţe sau spitale, însă nu ar trebui să ne îngrijorăm foarte tare: “Oamenii sunt îngrijoraţi de efectele pe care le poate cauza expunerea la aceste radiaţii neionizante, mai ales că sunt pacienţi care locuiesc în vecinătatea staţiilor de emisie-recepţie de telefonie mobilă care acuză modificări neurovegetative, precum durerile de cap, oboseală marcată, tulburări de somn, insomnie sau hipersomnie, tulburări ale dispoziţiei, iritabilitate, tulburări de memorie şi atenţie, palpitaţii şi dispnee. Alţii susţin că expunerea pe termen lung la niveluri ridicate de radiaţii neionizante ar putea duce chiar cancer. Efectele potenţiale pe termen lung asupra sănătăţii al acestor tipuri de radiaţie neionizantă sunt încă investigate. Chiar dacă până acum nu a fost descoperit nici un mecanism biologic care să demonstreze că acestea pot provoca cancer, speculaţiile despre potenţialele riscuri asupra sănătăţii ale câmpurilor de radiofrecvenţă circulă fără nici o problemă”, susţine el.

Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene
Recomandări
Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene

Antenele produc tulburări cardiace şi nervoase

Radiaţiile emise de staţiile de emisie- recepţie pentru telefonia mobilă prezintă unele riscuri pentru sănătate, în special la copii şi bătrâni, arată un studiu al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC) din România.
Conform datelor APC, oamenii care locuiesc în vecinătatea staţiilor de emisie-recepţie de telefonie mobilă prezintă tulburări ale somnului şi erupţii, dureri de cap, tulburări cardiace, insomnii, stări de oboseală avansată şi iritabilitate, pierderi de memorie şi tulburări ale sistemului cardiovascular, printre care se numără distonia neurocirculatorie, hipertensiunea şi presiunea arterială scăzută.

Se scot bani buni din chirie

Operatorii de telefonie mobilă plătesc chirii pentru locurile unde îşi amplasează antenele. Aceştia încheie contracte cu asociaţiile de locatari, cu şcolile, grădiniţele sau alte instituţii unde pun antenele.
Chiriile sunt de la câteva sute de euro lunar şi pot ajunge chiar la câteva mii. “Noi am încheiat un contract cu o firmă de telefonie mobilă pe un an. Întrucât nu suntem într-o zonă superbună, primim 5.000 de euro pe an.
Alte asociaţii din centru sau unde este spaţiu liber iau mult mai mulţi bani. Oricum e bine că acoperim măcar fondul de rulment al blocului”, ne‑a spus administratorul unui bloc din Capitală.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Știrileprotv.ro
Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Orașul din România asemănător cu cele din Germania. Mai multe clădiri din el au fost reabilitate și își recapătă încet strălucirea de pe vremuri
FANATIK.RO
Orașul din România asemănător cu cele din Germania. Mai multe clădiri din el au fost reabilitate și își recapătă încet strălucirea de pe vremuri
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
GSP.RO
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
FANATIK.RO
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Financiarul.ro
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Observatornews.ro
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI