La prima vedere, nu ţi-ai putea imagina că Roxana a fost pusă, poate, la cea mai grea încercare din viaţa ei. Zâmbetul pe care îl afişează atunci când vorbeşte, şi nu numai, ar putea să inducă în eroare chiar şi un foarte bun psiholog.
Povestea ei este una tristă. În urmă cu un an, tânăra a făcut o ecografie mamară doar pentru că o programase mama ei. Verdictul: cancer la sânul stâng, boală care îi răpise şi sora, şi bunica. Medicii i-au prezentat toate variantele, iar pacienta urma să decidă dacă face mastectomie la ambii sâni sau doar la cel bolnav.
A cântărit variantele, s-a gândit, s-a răzgândit şi, în cele din urmă, a hotărât. Iar în urmă cu o lună, Roxana a fost supusă unei mastectomii bilaterale. Intervenţia, făcută de prof. dr. Alexandru Blidaru şi de echipa acestuia, a constat în extirparea sânilor, dar şi în reconstrucţia acestora.
“Acum sunt optimistă şi mă gândesc că totul va fi bine. Însă este absolut necesar ca toată lumea să conştientizeze că prevenţia este cel mai bun leac. Orice boală depistată în fază incipientă este mult mai uşor de tratat”, ne-a spus Roxana.
Din vara anului trecut, Ministerul Sănătăţii decontează operaţiile de reconstrucţie a sânului. De când s-a dat startul programului, 120 de femei au beneficiat de reconstrucţie gratuită.
Numai la Institutul Oncologic Bucureşti 27 de femei se află pe lista de aşteptare pentru reconstrucţie după mastectomie. Tot aici, anual, peste 800 de femei sunt operate de cancer la sân.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro