Antonia pune capăt tuturor speculaţiilor vizavi de numele naşei băieţelului ei, acum în vârstă de două luni. Artista şi tatăl copilului său, Alex Velea, au decis ca singurul părinte spiritual al lui Dominic Andrei, aşa cum se va numi băieţelul, să fie Smiley, cei doi considerând că nu-i nici o problemă dacă bebeluşul nu va avea şi o năşică. “Smiley va fi singurul naş al lui Dominic”, a declarat Antonia pentru Libertatea. De când micuţul a venit pe lume, la sfârşitul lunii decembrie, pe lista posibilelor naşe s-au aflat şi numele Innei, şi cel al Giuliei Anghelescu Huidu.
Au împrumutat modelul de la
Pavel Bartoş Cu prima, prietenă bună de-a Antoniei, s-a purtat chiar şi o discuţie pe această temă, dar dat fiind programul încărcat al acesteia şi faptul că Inna stă foarte puţin în ţară, părinţii lui Dominic au renunţat la această variantă. Smiley va avea o misiune destul de grea în momentul în care- l va creştina pe Dominic. El va trebui să ţină şi lumânarea, dar şi copilul şi să rostească şi crezul. Artistul are însă antrenament: Smiley a botez a t -o tot singur pe Sofia, mezina lui Pavel Bartoş.
S-au gândit şi la «naşa» Mădălina Ghenea
O altă variantă pe care Antonia şi Velea ar fi luat-o în calcul în perioada în care încă îşi doreau o naşă, ar fi fost Mădălina Ghenea (foto). Potrivit informaţiilor noastre, cei doi nu ar fi apucat să-i propună punctual “jobul”, dar s-au interesat de programul ei pe următoarele luni. Mai mult, recent, actriţa a fost în vizită la Dominic şi l-a îndrăgit pe loc.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!