Mihai Neşu a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, obiectivele fundaţiei care îi poartă numele. “Nu a fost doar ideea mea, ci şi a familiei şi a unor prieteni. A contat şi sprijinul fanilor din Olanda şi din România. Vreau să fac ceva frumos din acest accident trist, poate nu neapărat pentru mine, ci pentru alţi oameni aflaţi în situaţia mea”, a declarat fostul fotbalist al Stelei şi al lui FC Utrecht. “Vom ajuta persoanele cu dizabilităţi din România să fie reintegrate în societate”, a continuat Neşu, care şi-a fracturat o vertebră cervicală în timpul unui antrenament. Fostul fundaş a vorbit şi despre situaţia sa medicală. “În primele zece zile după accidentare a fost o problemă de viaţă şi de moarte. Acum am un control mai mare asupra corpului meu, dar obosesc în continuare foarte repede”, a explicat Neşu, care a anunţat că Steaua şi FC Utrecht vor disputa un amical în scopuri caritabile în august.