Aflată mai mereu pe drumuri, cu concertele, Anna Lesko are deseori parte de incidente neplăcute. Astfel că, în urmă cu câteva zile, în timp ce artista se ducea să cânte la Cosmeşti, ea a trecut prin momente de panică, alături de colegii săi de echipă. Maşina în care se afla, condusă de managerul cântăreţei, Florin Nedelcu, a avut explozie de cauciuc. Automobilul a fost la un pas să se răstoarne şi doar experienţa şoferului a făcut ca acest incident să rămână fără urmări. La scurt timp, chiar în Buzău, acelaşi autoturism a făcut şi pană de motor, după ce i s-a rupt cureaua de distribuţie. Foarte punctuală când e vorba despre joburile sale, artista s-a speriat nu din cauza celor întâmplate, ci pentru că risca să nu mai ajungă la timp la concert.
Explozie de cauciuc şi pană de motor
În cele din urmă totul s-a terminat cu bine, iar Anna s-a purtat pe scenă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, după care s-a deplasat la un alt spectacol, susţinut în Popeşti Leordeni. “Am avut foarte multe concerte, m-am grăbit şi am forjat maşina. După explozia de cauciuc, am făcut şi pană la motor, s-a rupt cureaua de distribuţie. Reparaţia a durat 40 de minute. La un moment dat, am intrat în panică, mi-era teamă că nu ajung la timp, la spectacol. Am întârziat însă la scenă doar două minute. Din cauza stilului grăbit de a conduce şi a drumurilor stricate, băgăm foarte des maşinile în service. Am avut mai multe probleme de acest gen în acest an. Nu-mi este însă teamă de moarte, mă simt în siguranţă alături de echipa mea”, a mărturisit Anna pentru Libertatea.

Evadare din România comunistă: cazul celor cinci ingineri care au navigat cu o barcă pescărească din Tulcea până în Turcia
Recomandări
Evadare din România comunistă: cazul celor cinci ingineri care au navigat cu o barcă pescărească din Tulcea până în Turcia

Alte peripeţii cu maşina «blestemată»

Declaraţie-şoc a Annei Lesko la două zile după ce şi-a văzut sfârşitul cu ochii: «Nu mi-e frică de moarte!»
Doar în acest an, Anna a avut parte şi de alte peripeţii, în drum spre vreun concert. În urmă cu câteva luni, după ce s-a plimbat prin mai multe oraşe de pe Valea Prahovei, unde a avut spectacole, artista s-a grăbit să ajungă în Capitală şi s-a urcat singură la volanul maşinii impresarului său. Basarabeanca a rămas fără benzină, la o oră destul de târzie, iar de o parte şi de alta a drumului era o pădure. Ea a aşteptat mai bine de o oră, până când la locul cu pricina au ajuns şi colegii ei de echipă, care i-au dat o mână de ajutor. Tot în acest an, Anna a găsit vandalizat automobilul cu care se deplasează la concerte şi cu care trebuia să ajungă la destinaţie. Obiectele personale pe care le lăsase în maşină, printre care şi un Ipad, ultimul model, au dispărut fără urmă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI