După ce, iniţial, nu recunoscuse această idilă, Delia ne-a declarat: “Eu şi Răzvan am tot ieşit în ultimul timp. Suntem împreună, nu ne mai ascundem, ne-am afişat în mai multe locuri. Prefer însă să nu fac alte comentarii pe această temă, nu mai vreau să-mi expun viaţa personală. O relaţie nu e întotdeauna sigură, şi mă refer aici şi la ceea ce s-a întâmplat între mine şi Florin”, ne-a spus Delia.
Cu toate că Răzvan locuieşte singur, în zona Piaţa Unirii, unde Delia mai înnoptează câteodată, cei doi nu s-au mutat împreună. De altfel, artista locuieşte într-un apartament cu două camere închiriat în zona Perla-Dorobanţi, pentru care a plătit nu mai puţin de 2.500 de euro.
Florin Moldoveanu i-a luat maşina
Delia i-a ascuns fostului iubit, Florin Moldoveanu, faptul că are o idilă cu Răzvan, dorindu- şi să rămână în relaţii foarte bune cu acesta, după ce s-au despărţit.
Potrivit unor surse demne de încredere, ea va rămâne însă fără jeep-ul Volkswagen Touareg, pe care-l conducea, luat pe firma lui Moldoveanu, mai ales că acesta a aflat că blonda a fost la părinţii noului iubit cu maşina pe care i-a cumpărat-o el.
Mai mult, fostul iubit a anunţat-o pe cântăreaţă că îi va sista ajutoarele financiare pe care i le dădea până acum.
Delia: «Mi s-a încălcat intimitatea»
Relaţia Deliei cu Edi Iordănescu, încheiată în urmă cu cinci ani, a devenit de actualitate pe internet printr-un filmuleţ erotic şi câteva imagini sexy. Cântăreaţa s-a făcut foc şi pară, aseară, la Happy Hour, unde a avut o intervenţie telefonică.
“Nu ştiu cum au apărut în presă. A fost o joacă, ceva spontan între mine şi Edi. Mi s-a încălcat intimitatea. Nu-l bănuiesc pe Edi. E un om cu foarte bună creştere. Nu se pune problema niciodată să facă aşa ceva. Cred că filmuleţele au ajuns accidental undeva”, a adăugat solista.
Citeşte şi: Delia Matache, despre filmul sexy cu ea şi Edi: „E o glumă care trebuia să rămână între noi”