Milioane de medicamente vor fi aduse în depozitul din Săftica din ţările din vestul Europei, pentru ca apoi să fie distribuite în România, Bulgaria şi ţări extracomunitare ca Macedonia, Albania sau chiar Kazakhstan. Depozitul care se va construi din primăvara anului viitor şi va fi unul dintre cele mai mari din România, întinzându-se pe o suprafaţă totală de 5 hectare.
Tratamente pentru cancer şi HIV
„Aici vom aduce molecule ieftine şi de ultimă generaţie pentru boli de sânge rare, pentru HIV şi chiar pentru cancer, iar distribuţia va fi asigurată de Mediplus, lider de piaţă în domeniu. Avem deja precontracte făcute cu mari producători de medicamente din Elveţia, Germania Franţa şi India, care nu sunt prezenţi acum în farmaciile din România”, ne-a declarat Dumitru Georgescu Ciuclea, investitorul român (foto). Noul parc logistic care se va realiza înseamnă şi crearea a 200 de noi locuri de muncă.
Valoarea proiectului se ridică la 5 milioane de euro, dintre care cea mai mare parte sunt fonduri europene.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Libertateapentrufemei.ro
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Adevarul.ro
JD Vance susține că un grup de pro-ucraineni i-a speriat fiica: „O persoană de rahat”
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Unica.ro
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO
Observatornews.ro
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte