Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, în septembrie 2013, că a început urmărirea penală faţă de Ioan Oltean, care atunci era preşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată şi pentru favorizarea infractorului. Potrivit DNA,c itat de Gândul, Ioan Oltean era cercetat şi pentru favorizarea infractorului, procurorii susţinând că, în seara de 22 martie 2012, a anunţat două persoane că a doua zi DNA urma să facă percheziţii la domiciliile acestora, într-un dosar în care erau cercetate pentru fapte de corupţie în legătură cu procedurile de achiziţie şi contractele derulate de Consiliul Judeţean Bistriţa.
„Nu am să comentez ceea ce s-a făcut deja public, deşi pot să vă spun, cu certitudine, în temeiul actului pus la dispoziţie, că 99 la sută din faptele care sunt imputabile s-au petrecut în 2011, înainte să se dea acel comunicat, însă vreau să-mi exprim încrederea în instituţiile statului că vor face efectiv dreptate şi că nu va exista niciun fel de abuz. M-am prezentat la DNA cu convingerea că îmi fac datoria de simplu cetăţean şi am luat act de faptele care mi se impută. Mi-am exprimat întreaga disponibilitate de a colabora şi de a avea o atitudine constructivă, în sensul de a clarifica orice fel de faptă care mi se pune în sarcină, rămânând ca, la sfârşit, fiecare să-şi susţină propria poziţie. Vă asigur însă că, cel puţin prin prisma datelor pe care le avem în momentul acesta, nu mă simt vinovat faţă de niciuna dintre cele şase fapte enumerate în actul de sesizare şi de informare”, declara Ioan Oltean, la vremea respectivă, citat de Gândul.
Nici înainte, nici după audierile de joi, deputatul Ioan Oltean nu a făcut declarații.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro