Punctul pe „I” în această spionoasă şi delicată probelmă care-i vizează pe românii care trăiesc şi muncesc în Austria l-a pus Michael Schvwrzinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti. Într-o întâlnre pe care diplomatul a avut-o zilele trecute cu deptutatul William Brânză, preşedintele diaspora, Excelenţa Sa a dat toate asigurările că, cel mai târziu la sfârşitul anului 2013, măsurile restrictive pe piaţa muncii care-i vizează pe români o  să fie ridicate.
Totodată, diplomatul a salutat demersurile deputatului pentru a-i sprijini pe cei peste 4134 de copii români din Austria de a învăţa limba română şi de a extinde aceste cursuri.Totodată, acesta a sugerat extinderea Tratatului intercultural existent din 1973 între Austria şi România prin care se poate asigura cadrul legal necesar pentru extinderea cursului, în acest sens William Brînză dând asigurări că va contacta ministerul Educaţiei din România pentru adaptarea tratatului la nevoile românilor .
Conform celor stabilite la întâlnirea de lucru pe care cei doi oficiali au avut-o în iunie 2011, ambasadorul Austriei i-a prezentat preşedintelui comisiei lista cu cele 80 de meserii din Austria pentru care românii pot aplica fără nici o restricţie. Totodată, diplomatul a sugerat nevoia stringentă de reintroducere a şcolilor profesionale care, în opinia sa, i-ar ajuta mult pe români să îşi găsească un loc de muncă în Austria. Lipsa unei calificări fiind principala dificultate în angajarea românilor.
În context William Brînză a sugerat ca investitorii austrieci care vor deschide noi afaceri în România să angajeze cetăţeni români din Austria care îşi doresc să revină în ţară. Avantajul fiind atât pentru partea austriacă prin faptul că românii cunosc managementul austriac şi limba germană, cât și pentru români care vor avea un loc de muncă sigur în România.
La finalul întrevederii Extraordinar şi Plenipotenţiar al Austriei la Bucuresti, E.S. Michael Schwarzinger a transmis aprecierile sale faţă de colaborarea pe care preşedintele Comisiei parlamentare a comunităţilor de români din afara graniţelor ţării a stabilit-o cu autorităţile austriece. În acest sens, diplomatul a subliniatfaptul că  William Brînză este singurul român care a semnat în cartea de aur a oraşului Graz, semn de preţuire pentru munca depusă în extinderea şi consolidarea realaţiilor de colaborare dintre românii din Austria şi autorităţile locale.
 
 
 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Știrileprotv.ro
Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Animalul care poate să miște lucrurile fără să le atingă. O face doar cu puterea minții. Trăiește și în România
FANATIK.RO
Animalul care poate să miște lucrurile fără să le atingă. O face doar cu puterea minții. Trăiește și în România
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Ce este, de fapt, focul lui Sumedru. Se aprinde de aproape 2000 de ani în noaptea de Sfântul Dumitru
FANATIK.RO
Ce este, de fapt, focul lui Sumedru. Se aprinde de aproape 2000 de ani în noaptea de Sfântul Dumitru
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Cât costă să mănânci la pensiunea lui Nicolai Tand. Preparatul care îi impresionează pe turiști
Financiarul.ro
Cât costă să mănânci la pensiunea lui Nicolai Tand. Preparatul care îi impresionează pe turiști
Ce înseamnă V.O.S.A. Reguli pentru planificarea financiară în familie
Observatornews.ro
Ce înseamnă V.O.S.A. Reguli pentru planificarea financiară în familie
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI