Pentru că este foarte greu să faci cercetări la 5.000 de kilometri adâncime, structura centrului Pământului a fost considerată mult timp un mister.
Cercetătorii din China și SUA susțin că ultimele descoperiri arată un lucru la care nu se așteptau. Aceștia reușiseră până acum să analizeze centrul Pământului și cristalele care se află acolo, acum însă au pătruns chiar în ”inima” planetei noastre, care este de mărimea Lunii, iar structura acesteia este diferită, susțin ei.
Specialiștii susțin că cristalele pure de fier care se află în inima Pământului și care formează câmpul magnetic sunt aliniate diferit față de cele din structurile înconjurătoare, ceea ce spune multe despre evoluția planetei pe care trăim.
”Faptul că structurile sunt diferite în aceste zone este dovada clară a evoluției lungii istorii a Pământului. Centrul planetei care se află la peste 5.000 de kilometri adâncime, a început să se solidifice cu milioane de ani în urmă și crește anual cu 0, 5 cm. Alinierea diferită a cristalelor este dovada clară că aceste două zone s-au format în condiții diferite de mediu și asta înseamnă că Pământul a trecut prin schimbări dramatice în această perioadă”, a declarat profesorul Xiaodong Song, unul dintre specialiștii care au analizat noile descoperiri.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI