Pe fațada blocului apărea Sfântul Gheorghe în lupta cu balaurul. Oamenii din zonă au fost extrem de deranjați de felul în care Sfântul Mare Mucenic a fost pictat în mod ofensator, el fiind un simbol al lumii creştine.
Autoritățile locale au șters desenul pentru că nu există autorizație din partea instituțiilor competente ale statului. Acum ceva mai bine de două săptămâni, un colectiv format din trei artişti stradali, s-au apucat să facă, fără autorizație din partea Primăriei Capitalei, un graffiti pe peretele unei clădiri din zona Pieţei Sfântul Gheorghe, imobil aflat într-o zonă istorică.
Pictura „agresivă”, așa cum spun cei din zonă, este o blasfemie și nu face altceva decât să arunce cu noroi în credincioși. Imaginea e inspirată din icoana care îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe în lupta cu balaurul şi a fost finanţată de Interesting Times Bureau, un ONG care organizează tururi alternative  ale Bucureştiului pentru turiştii străini şi contribuie la dezvoltarea urbană a oraşului. Locatarii din zonă au fost extreme de deranjați de acest graffiti și au cerut ștergerea lui imediat.
Desenul cu Sfântul Gheorghe de pe peretele unei clădiri din Bucureşti i-a SCANDALIZAT pe localnici. Iată reacţia locatarilor şi a Bisericii”Înainte cu o zi de Sfântul Gheorghe, mai exact pe 22 aprilie, a apărut acest graffiti pe peretele unui imobil. Nu cred că a fost o coincidență data la care a apărut această pictură, chiar dacă intențiile au fost bune cum spun cei care au realizat pictura și anume au încercat să înfrumusețeze zona, rezultatul este la polul opus. Sfântul Gheorghe apărea aici fără chip și arăta ca un extraterestru. Nu e normal!”, ne-a declarat avocata Graziela Bârlă care locuiește la doi pași de clădirea pictată.
Tot această mai spune că Disciplina în Construcții ar trebui să se autosesizeze și să dea amenzi. ”O zonă protejată istoric nu poate fi modernizată. Noi, locatarii, nu ne putem vărui blocul, nu putem bate un cui și nu putem să schimbăm tocurile la geamuri fără autorizație. Iar ei au reușit să facă un graffiti pe peretele unui imobil. Nu am nimic cu artiștii, dar, repet, toți trebuie să respectăm legea și conduita morală”, ne-a mai spus Graziela.
În legătură cu subiectul legat de aparițiea unui graffiti pe suprafața unui perete a unei clădiri din proximitatea monumentului ”Kilometrul Zero” al României și a bisericii voievodale Sfântul Gheorghe Nou din București, consiliul prohial al acestui locaș de cult face următoarele precizări:
– Parohia Sfântul Gheorghe Nou, prin reprezentanții săi nu are calitate să cenzureze acest desen care a apărut pe suprafața clădirii;
– Competența pentru oportunitatea apariției unor asemenea manifestări, într-o zonă protejată din punct de vedere istoric, așa cum este aceasta, o au strict autoritățile abilitate ale statului român;
-Eventualele discuții purtate pe această temă au avut loc între membrii Asociației de Locatari din zonă și proprietarul clădirii, singurul în măsură să ia o decizie în această privință;
– Dacă unii dintre membrii consiliului parohial și-au exprimat o părere în legătură cu acest graffiti, au făcut-o fără intenția de a cenzura pe cineva, ci numai în calitate de cetățeni și credincioși ai parohiei.
Sursa foto: hotnews.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI