A fost pentru prima dată în istoria de peste 110 ani a clubului catalan, când clubul a acceptat ca un sponsor să fie afişat pe pieptul tricourilor de joc, după ce între 2006 şi 2010, Barcelona a inscripţionat pe bluza de joc logoul UNICEF (United Nations Children’s Fund) şi a plătit anual 1,5 milioane de euro pentru acest program.

Sheikh Hamad bin Khalifa Al Thani este emirul conducător al Statului Qatar din 1995, când tatăl său, Emir Sheikh Khalifa bin Hamad bin Abdullah bin Jassim bin Muhammed Al Thani, a fost îndepărtat de la putere şi a plecat în exil.

Qatar Foundation a fost fondată în 1995 de Sheikh Hamad bin Khalifa Al-Thani, pentru a dezvolta educaţia, ştiinţa şi a încuraja progresul în micuţul stat arab, iar prima doamnă a ţării, Sheikha Mozah bint Nasser Al-Missned, se ocupă de bunul mers al acesteia.

În ultimii ani, qatarezul, care a primit din partea ţării noastre Ordunul Steaua României în 1999, a încercat să cumpere clubul Manchester United, dar  oferta unui holding pe care îl controlează, de 2,026 miliarde de euro, a fost respinsă. De asemenea, Qatar a fost desemnată să organizeze Campionatul Mondial de fotbal din 2022. Sheikh Hamad are trei neveste, care i-au dăruit 24 de copii – 11 băieţi şi 13 fete, şi are o avere personală estimată la aproape 2 miliarde de euro.
Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Știrileprotv.ro
HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
De sâmbătă, 28 septembrie 2024, de la ora 11, trei zodii vor fi lovite de noroc dublu. Se anunță succes pe toate planurile
FANATIK.RO

Propunerea neconvențională primită de Adelina Chivu de la Playboy: „Măi ... nu înțelege greșit”
GSP.RO

Peștera din România, puțin cunoscută, în care se țin concerte de muzică clasică. Aici are loc un fenomen foarte rar

Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Observatornews.ro
Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI