Dinu Patriciu a murit la vârsta de 64 de ani, la Londra, la doi ani după ce suferise un transplant de ficat. Înainte de dificila intervenţie, care a avut loc într-o clinică din Milano, acesta şi-a întocmit testamentul.
„Seara aceea (dinainte de a afla a fost de roman, pentru că fratele meu la mine cu un avocat de la Milano ca să îmi scriu testamentul. Este un gest cât se poate de pragmatic. În timp ce făceam asta, au apărut medicii, zâmbind, care mi-au spus că au găsit un ficat şi că mă pregătesc de operaţie. În cele din urmă am ajuns pe masa de operaţie, răstignit ca şi Hristos. Este adevărat că îţi revezi viaţa”, mărturisea Dinu Patriciu la România Tv, imediat după operaţie.
Acesta a precizat că nu a vrut niciodată să afle detalii despre persoana de la care a fost prelevat ficatul, însă îi este profund recunoscător. „Nu am vrut niciodată să ştiu cine mi-a făcut acest imens bine. Când intru într-o biserică aprind o lumânare pentru acest suflet”, mai spunea el.
Citeşte şi:

DINU PATRICIU A MURIT | CE SPUNEA DINU PATRICIU despre BOALA CARE l-a UCIS

„FERICIREA NU SE POATE CUMPĂRA. UMBLU cu 200-300 de lei în BUZUNAR”. DINU PATRICIU, AUTOPORTRET într-un INTERVIU LIBERTATEA

DINU PATRICIU A MURIT, la 64 de ani. S-a stins DEPARTE DE ŢARĂ, la LONDRA

Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

DINU PATRICIU A MURIT | IMAGINI NEMAIVĂZUTE CU OMUL DE AFACERI, în TINEREŢE: SLAB, ÎNALT ca BRADUL şi ELEGANT! FOTO

DINU PATRICIU a MURIT | Prima REACŢIE a familiei după decesul omului de afaceri

patriciu_tanar.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI