Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, va trimite solicitarea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek.
DNA s-a autosesizat, pe 21 martie, în cazul europarlamentarului Adrian Severin, ca urmare a informaţiilor apărute în presă potrivit cărora ar fi acceptat să primească 12.000 de euro de la jurnalişti britanici sub acoperire pentru a face lobby pentru un amendament în Parlamentul European. „Sunday Times” a scris în martie că Adrian Severin, Ernst Strasser (fost ministru austriac de interne) şi Zoran Thaler (fost ministru de externe sloven) au acceptat 100.000 de euro pe an de la reporteri catre se dădeau drept lobbişti, pentru a prezenta amendamente la proiectele de directive ale UE referitoare la sectorul bancar. Ulterior, ziariştii au publicat şi cazul celui de-al patrulea europarlamentar implicat în scandalul „bani contra amendamente”, fiind vorba despre Pablo Zalba Bidegain, din Spania, membru al Partidului Popular European.
Grupul socialiştilor europeni a decis, la 22 martie, excluderea lui Adrian Severin din toate funcţiile deţinute în formaţiune. Mai mult, Grupul i-a cerut social-democratului să demisioneze din Parlamentul European. Şi preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, i-a cerut demisia europarlamentarul PSD Adrian Severin, însă acesta a spuns că nu are niciun motiv să facă acest lucru.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro