În 11 ani de politică a ajuns şef de judeţ

Cert e că după Bac a absolvit o facultate de inginerie în Bucureşti şi, mai târziu, a obţinut chiar şi un titlu de doctor în ştiinţe militare, destul de contestat, despre care s-a spus chiar că ar fi un plagiat.
Şi ascensiunea sa politică a fost spectaculoasă, având în vedere că după 11 ani în PSD a ajuns cel mai important om din judeţ.
Căderea a fost însă şi mai liberă, fiindcă omul, care i-a uimit până şi pe dascălii săi cu performanţele atinse, a fost săltat de poliţie în aprilie, după ce şi-ar fi exercitat influenţa inclusiv în biroul premierului de la Palatul Victoria.

Fiica lui e premiantă

Din fericire pentru Adrian Duicu, fiica sa nu-i calcă pe urme în privinţa şcolii. În vreme ce social- democratul trecea clasa cu medii de 5, Ana Larisa Duicu a obţinut note excelente la examenele de Evaluare Naţională. Tânăra a luat media 9,89, după ce a obţinut la matematică nota 10, iar la limba română 9,75.

Cine este personajul

Adrian Duicu e membru PSD din 2001. În 2012 a devenit preşedintele filialei PSD Mehedinţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.
În acest an a fost ales preşedinte al Biroului Ligii aleşilor locali ai PSD şi secretar executiv al partidului. Potrivit declaraţiei de avere, Adrian Duicu deţine un teren şi o casă în Orşova, are o maşină şi credite bancare de 40.000 şi de 34.000 de lei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
Unica.ro
Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
Și-a părăsit copiii de 2 și 5 ani pentru un bărbat cunoscut pe Facebook, cu care a plecat din țară, însă ce s-a aflat a scandalizat pe toată lumea. Replica dură a fiului celui mare, când a ajuns într-un centru de plasament
Viva.ro

Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
Libertateapentrufemei.ro
Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
Fructul care protejeaza ochii si scade colesterolul rău. Deși nu costă mult, românii evită să-l consume
FANATIK.RO
Fructul care protejeaza ochii si scade colesterolul rău. Deși nu costă mult, românii evită să-l consume
Și-a dat demisia de la Kanal D, însă acum Simona Pătruleasa își pregătește revenirea în televiziune. Ce a declarat în emisiunea lui Măruță, la PRO TV: „Foarte mulți oameni mi-au scris…”
Elle.ro
Și-a dat demisia de la Kanal D, însă acum Simona Pătruleasa își pregătește revenirea în televiziune. Ce a declarat în emisiunea lui Măruță, la PRO TV: „Foarte mulți oameni mi-au scris…”
20 de milioane de dolari a pierdut Kanye West după ce Bianca Censori a mers goală-pușcă la Premiile Grammy 2025. Ce s-a întâmplat imediat după ce fotografiile cu ea au ajuns pe internet
Unica.ro
20 de milioane de dolari a pierdut Kanye West după ce Bianca Censori a mers goală-pușcă la Premiile Grammy 2025. Ce s-a întâmplat imediat după ce fotografiile cu ea au ajuns pe internet
O tânără de 23 de ani, tatăl ei şi nepotul de 5 ani, scoşi inconştienţi din maşina care a plonjat în Olt. Cum s-ar fi produs accidentul
Observatornews.ro
O tânără de 23 de ani, tatăl ei şi nepotul de 5 ani, scoşi inconştienţi din maşina care a plonjat în Olt. Cum s-ar fi produs accidentul
Horoscop 5 februarie 2025. Berbec: Ești plin de energie, dar și nerăbdător
HOROSCOP
Horoscop 5 februarie 2025. Berbec: Ești plin de energie, dar și nerăbdător

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI