Doctoriţa Iuniana Stanciu a refuzat zilele trecute să oprească la semnalul unui agent, l-a lovit cu maşina, apoi a gonit pe contrasens, pe Autostrada 3, de la Ploieşti până la Bucureşti, unde a fost prinsă.
Femeia, care se pare că era băută şi drogată, a fost “calmată” doar cu un spray cu gaze şi apoi încătuşată. Aceasta a fost dusă ieri în arestul poliţiei din Ploieşti.
Acolo, însă, femeia a început să se dea cu capul de pereţii celulei, astfel că oamenii legii au decis să o trimită la spitalul Penitenciarului Jilava, pentru un examen psihiatric.
Se pare că Iuniana Stanciu, care este medic de familie la Focşani, nu este la prima abatere. În urmă cu un an, ea a fost anchetată după ce şi-ar fi ameninţat câţiva colegi şi pacienţi.
Mai mult, în 2007, ar fi încercat să înşele Casa de asigurări şi să deconteze din banii pacienţilor mobilier pentru casă, gresie, faianţă şi chiar şi un ceas, pe motiv că altfel nu are cu ce să măsoare pulsul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro