Ne pleacă medicii din ţară, dar unii dintre ei se întorc. Iar când o fac, după mulţi ani de experienţă acumulată în sisteme medicale performante, aduc cu ei reţete de succes. Cel mai recent exemplu este cel al medicului Victor Costache, specialist în chirurgie cardiacă şi doctor în ştiinţe medicale, care după aproape 15 ani, în care s-a specializat în spitale cu ştaif din Franţa sau Canada, a ales să facă performanţă acasă, la Sibiu. Iar ultima ispravă e o premieră pentru ţara noastră: o reconstrucţie costală cu implanturi din titan, realizată în cazul unui bărbat care a avut practic toracele zdrobit. “Pacienţii care ajung în această situaţie în urma unui accident pot dezvolta diverse complicaţii la nivelul peretelui toracic şi al organelor intratoracice, ajungând ca pe termen lung să sufere de dureri cronice şi de deformări importante ale peretelui toracic”, susţine dr. Victor Costache, şeful departamentului de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică din cadrul spitalului european din Sibiu. Conform specialistului, prin acest tip de intervenţie pacientul are şansa unei recuperări uşoare şi fără complicaţii.
Intervenţia a durat două ore
Operaţia realizată ieri a durat aproximativ două ore şi, potrivit medicului, pacientul a fost trezit imediat după intervenţie şi va fi supravegheat o zi în reanimare, după care va rămâne internat încă 4-5 zile. Primele 12 intervenţii de acest fel au fost realizate în Franţa, în anii 2010-2011, de acelaşi medic.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Copii cu grave malformaţii, operaţi gratuit la Constanţa

Doctorul Victor Costache a adus în România o procedură chirurgicală SF
Mai mulţi copii, din toată ţara, cu grave malformaţii, au primit o şansă la o viaţă normală din partea unor medici din Constanţa, Salzburg şi Köln, care îi vor opera gratuit, în cadrul unui workshop ce va începe astăzi la spital. Intervenţiile chirurgicale pro bono au devenit un obicei, în ultimii şapte ani, la unitatea medicală din Constanţa, până acum fiind operaţi 30 de copilaşi în cadrul parteneriatului cu medici germani şi austrieci. În zilele ce urmează vor fi operaţi în jur de 8-9 copii, toţi având grave malformaţii. (Alin Târnovschi)

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
FANATIK.RO
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI