Îşi iau bagaje puţine şi uşoare
“În lume, departe de ţară, când te întâlneşti cu un străin, prima întrebare este întotdeauna aceeaşi: «De unde eşti?». Practic, acolo, eşti doar român. Pentru că am văzut că mulţi tineri de la noi se ruşinează de originea lor, vrem să dăm un exemplu, să arătăm că nu e chiar atât de rău să fii român şi că românii pot face lucruri frumoase, bune, interesante”, ne-a declarat Ştefan.
Cei doi vor pleca în temerara aventură luna viitoare şi vor călători cu mijloace materiale proprii, dar pentru a scurta călătoria, şi-au propus să folosească la nevoie vaporul sau avionul pentru a traversa mări şi oceane. Cu gândul la încercarea ce îi aşteaptă, Mihaela şi Ştefan şi-au făcut planul de bătaie – vor avea bagaje puţine şi uşoare, astfel încât să se mişte cât mai repede. Iar traseul le permite să călătorească fără haine groase, care le-ar îngreuna deplasarea.
Printre lucrurile de care au nevoie vitală în anul petrecut în jurul lumii se regăsesc medicamentele, documentele, cardurile bancare, aparatul foto şi laptopul, deoarece tinerii au de gând să posteze pe site-ul lor, în permanenţă, fotografii şi poveşti din călătorie.
Acestea sunt ţările în care va poposi tricolorul
Ucraina – Rusia – Georgia – Armenia – Turcia – Iran – Turkmenistan – Uzbekistan – Kazahstan – Japonia – China – Myanmar – Thailanda – Indonezia – Australia – Noua Zeelandă – Chile – Argentina – Brazilia – Columbia – Panama – Costa Rica – Nicaragua – El Salvador – Guatemala – Belize – Mexic – Statele Unite – Marea Britanie – Franţa.
El a făcut înconjurul globului în opinci
Pentru a face cunoscută ţara noastră în locurile în care au ajuns, băcăuanul Dumitru Dan (foto stânga) şi cei trei prieteni cu care acesta a călătorit au fost tot timpul îmbrăcaţi în portul popular tradiţional. Mai mult, cei patru dădeau, din loc în loc, reprezentaţii de dans şi muzică tradiţionale româneşti. De departe însă, cel mai spectaculos detaliu al călătoriei în jurul lumii e acela că Dumitru Dan a rupt 497 de perechi de opinci în cei 13 ani de mers pe jos.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro