Artistul fusese dat dispărut în urmă cu o săptămână, după ce el şi prietenul său, Chase Morland, au plecat la o vânătoare de raţe, în Oklahoma.
Cu două zile în urmă, autorităţile au găsit trupul neînsufleţit al lui Morland în apropierea unui lac, după căutări anevoioase, relatează CNN News. Barca în care se aflau Strickland şi prietenul lui a fost descoperită răsturnată pe apă.
”Craig a fost găsit azi. El este în siguranță, în Rai, alături de tatăl său. Mulțumesc, Doamne, că ne-ai călăuzit spre el astăzi. În noaptea accidentului a luptat să iasă din apă, înainte ca hipotermia să se instaleze. Nu a avut dureri în ultimele lui clipe, pur și simplu a adormit. Le mulțumesc celor care ss-au rugat pentru el și pentru familia noastră. Te iubesc din toată inima, Craig Michael.”, a fost mesajul sfâșietor al soției lui Craig, Helen Strickland.
”În cazul în care nu ne întoarcem, Craig și cu mine mergem chiar prin Winter Storm Goliath să împușcăm rațe în Oklahoma. În furtună”, a fost ultimul mesaj al prietenului artistului, Chase Morland.