A refuzat să fie medic la Vatican
Prin mâna lui au trecut nume importante: scriitorul Mihail Sadoveanu, primul ministru Petru Groza, Gheorghe Tătărăscu, preşedintele Consiliului de Miniştri etc. Pe toţi i-a tratat cu acelaşi profesionalism. Dar nimeni nu i-a mulţumit. Din contră, l-au prigonit pentru că familia lui era formată din oameni gospodari, cel mai mare păcat în perioada comunistă. Aşa că a fost nevoit să plece din ţară, în capitala Italiei, Roma. Ajuns în străinătate, a continuat să-şi facă meseria cu multă dăruire. Iar acolo meritele i-au fost recunoscute. Pe când se afla într-o vizită la Vatican, Papa Ioan Paul al-II-lea i-a solicitat serviciile. Sfântul Părinte, impresionat de capacităţile sale terapeutice, i-a propus să rămână medicul lui permanent, dar Constantin simţea că trebuie să ajute oamenii amărâţi şi a refuzat oferta.
Fratele lui s-a îmbolnăvit din cauza birocraţiei din România
Sprijinul de nădejde în toate proiectele doctorului Constantin a fost chiar fratele său, inginerul Petru Baciu (foto), 89 de ani), stabilit în America. Acesta a încercat să construiască şi o centrală eoliană în Dolheşti. Din păcate, birocraţia românească şi-a spus cuvântul, punând piedici proiectului. De supărare, inginerul a suferit un accident vascular, iar ideea sa a fost abandonată
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro