În tradiţia românească, 24 februarie, ziua de Dragobete, e momentul în care natura renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog.
Odată cu natura, reînvie şi iubirea, iar Dragobetele marchează ziua în care întreaga suflare sărbătoreşte înnoirea firii şi se pregăteşte de venirea primăverii. Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându- se, în trecut, petreceri la care tinerii aveau ocazia să se cunoască.
Cu mulţi ani în urmă, de Dragobete, nu era sat românesc în care să nu fie petrecere în această zi, iar la hora încinsă, tinerii strigau: “Dragobetele sărută fetele!”. Credinţele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe.
Astfel, în popor se spunea că aceia care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. În unele zone, exista în trecut obiceiul ca fetele mari să adune apă din omătul netopit sau să străngă roua de pe florile de fragi.
Despre această apă, se spunea că este “născută din surâsul zânelor” şi că avea proprietăţi magice: făcea fetele care se spălau cu ea mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu erau zăpadă şi flori de fragi, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro