Libertatea: Crezi că a venit prea târziu acestă performanţă?
Dragoş Agache: Nu, nu cred că e important câţi ani ai în buletin, ci cum te simţi fizic şi psihic. Eu mă simt foarte bine şi cred că mă aflu la o vârstă optimă performanţei. La bras există înotători mai în vârstă decât mine, care se descurcă extraordinar.
La ce te aştepţi în continuare?
De acum încolo începe greul, munca. Va trebui să mă pregătesc mult mai serios, să lucrez la chestiile de fineţe, la start, la întoarcere, acolo unde pot câştiga timp fără un efort prea mare. De acum sper să confirm să fiu în finală la Mondiale, la Olimpiadă.
Te avantajează că s-a renunţat la costumele „piele de rechin”?
Sigur. Sunt uşor, am doar 75 de kilograme, iar acest costum avantaja persoanele mai robuste. Cu cât eşti mai greu cu atât intrai cu o viteză mai mare în apă, la start. Pfrobabil dacă eram acum foarte antrenat aveam un timp mai bun, dar comparativ cu ceilalţi nu aveam un avantaj.
Ce-ţi place să faci?
Acum îmi place să stau. Două săptămâni mă voi relaxa. Prietenul meu Răzvan Florea m-a introdus în lumea sporturilor acvatice şi m-am îndrăgostit de acestea. Cum el are barcă, nu cred că mai e nevoie să-mi mai cumpăr şi eu una. Deocamdată doar ieşim în larg să ne relaxăm, dar poate pe viitor vom face şi voiaje mai lungi. Oricum, dacă se întâmplă ceva, putem să înotăm şi să ne salvăm.
Ai studiat în America. De ce nu ai rămas acolo?
Nu ştiu. În 2008, am venit şi am zis că pot să prind Olimpiada de la Beijing. Din păcate, am prins o conjunctură nefavorabiă şi nu am avut cu cine să mă antrenez, astfel că nu am reuşit să ajung în China. Apoi a fost greu să mă mai întorc, să fac un master. Dacă m-aş apuca serios de şcoală, nu aş mai putea practica înotul de performanţă.
În State ai încercat să predai înot?
Nu, pentru că aveam foarte puţin timp liber. Începusem cursurile pentru specialitatea mea şi aveam mult de învăţat. Sunt licenţiat în Management Information Sistems.
Ce ţi-a transmis Răzvan Florea înainte de plecarea la Europene?
Am vorbit cu el când se întorcea de la Mondialele de Master şi mi-a zis să nu-mi fie frică şi să-mi fac cursa mea obişnuită. M-a îndemnat să nu mă uit la ceilalţi şi să nu am emoţii, pentru că am numai de câştigat şi nimic de pierdut.
Cu ochelari de soare semeni un pic cu Victor Piţurcă.
Nu ştiu ce să zic, poate la freză un pic. Nu mă pricep la fostbal din punct de vedere tactic, dar cred că Piţurcă ar fi făcut o treabă bună dacă ar fi rămas în Ghencea.
Ce alte sporturi îţi mai plac?
Îmi place să mă uit la fotbal, dar de practicat e mai greu, nu prea mă descurc. Îmi place să mă uit la fotbalul adevărat, Liga Campionilor sau Campionate Mondiale, iar din Liga 1 urmăresc derby-urile. Din campionatul nostru ţin cu Steaua, dar în momentul de faţă nu-mi mai place pentru că nu mai merge bine echipa şi e prea mare haos, s-au schimbat prea multe lucruri. Nu-mi fac programul în funcţie de Liga 1, asta e clar.
Nu-i place să înoate în mare
Deşi e constănţean, Dragoş a explicat: „Nu-mi place să înot în mare pentru că nu e aceeaşi senzaţie ca în bazin. Nu vezi fundul şi din acestă cauză înoţi strâmb. E mai ciudat, mai ales că nu o să vin la mare cu ochelari de înot. Aici vin doar să mă bălăcesc, pentru că înot destul în bazin. În perioada petrecută în America, mergeam în cantonamente în Hawaii şi în Miami, dar acolo aveam ce să vedem. Apa era foarte clară, iar fauna incredibilă. Aici, în afară de un guvid şi de o scoică nu prea ai ce să admiri”.
„Managerul” Răzvan Florea
Prietenul său, Răzvan Florea, retras recent din activitate, a spus, mai în glumă mai în serios, că vrea să îl managerieze pe Dragoş. „Depinde de ce procent vrea (râde). Sper să duc mai departe ştafeta înmânată de el. Deocamdată, am făcut foarte puţin din ce a reuşit Răzvan. El e un nume recunoscut pe plan internaţional. Sper să ajung la constanţă în rezultate şi să aduc României medalii la toate concursurile importante”, a spus Dragoş.
Prietenia cu Răzvan Florea: „Ne-am cunoscut la bazin, unde eram colegi, apoi am lucrat şi eu cu domnul Tileagă cinci ani. Zi de zi în bazin, ne-am înţeles bine. Am fost şi colegi de cameră în cantonament, mai multe luni pe an, suntem aproape ca nişte fraţi, iar în Constanţa stăm foarte aproape unul de celălalt”.
Familia: „Am stat foarte puţin acasă. Nu mi-au făcut ceva deosebit de mâncare, pentru că am mâncat pe fugă. Felul meu prefat de mâncare e şniţel din piept de pui. Ştiu că e un aliment prăjit, care nu e indicat sportivilor, dar mama îl face foarte gustos”.
Hobby: „Ies cu prieteni la un suc, mă uit la un film, navighez pe internet, nimic ieşit din comun. Mai nou le aduc magneţi de frigider prietenilor care îi colecţionează”.