Dragoş a început să fie tot mai curtat de mass-media din Costa Rica, datorită implicării sale în politică. Cu puţin timp în urmă, el a fost asaltat de televiziunile care au luat parte la prima reuniune politică organizată chiar de el, la care a invitat numeroase personalităţi politice costaricane. Tânărul politician şi-a propus să unească toate partidele din opoziţie, iar coaliţia să meargă la alegerile din 2014. ”Am invitat 100 de persoane din politică cu gând că vor participa măcar 70 şi au venit 120 de persoane. M-am bucurat foarte mult, mai ales că la întâlnirea organizată de mine au luat parte personalităţi politice importante care au deţinut sau deţin funcţii în Costa Rica. Toţi au fost de acord să facem coaliţie pentru alegerile din 2014.”, ne-a declarat extrem de mulţumit Dragoş Doănescu. La sfârşitul acestei luni, el va lua avionul spre România împreună cu întreaga sa familie pentru a-şi boteza fiul cel mic, Darius, acum în vârstă de 6 luni.