«Fac bani de pe urma tatei»
Reacţia lui Dragoş nu s-a lăsat aşteptată. “Mă surprinde că au scos acest album, de vreme ce instanţa încă nu a hotărât dacă drepturile de autor îmi rămân mie sau fratelui meu. Aveau ei oare dreptul să facă asta? Nu mai zic de faptul că merg şi promovează albumul pe la televiziuni şi îi vezi cum stau cu microfonul la gură, dar pe bandă se aude vocea tatei… Mi se pare jenant. Ei doi nu prea le-au avut cu cântatul, foarte puţin unchiul Titi, iar unchiul Nicolae deloc…
Cred că nu au din ce să trăiască şi s-au gândit să mai facă un ban de pe urma tatei. Şi Ionuţ a lansat mai multe albume cu numele tatei, cu aceeaşi revistă, deşi nu avea voie. Mă gândesc să-i dau în judecată. Deocamdată, o să le trimit o notificare, să opresc aceste apariţii până la lămurirea situaţiei”, ne-a declarat Dragoş Dolănescu. Şi mama lui Dragoş, Margarita Valenciano, i-a ameninţat cu judecata pe cei doi fraţi ai lui Ion Dolănescu, pentru declaraţii calomnioase făcute la TV.
Mezinul rapsodului vrea să conducă opoziţia din Costa Rica
Dragoş are toate şansele să facă celebru numele Dolănescu într-o altă ţară decât România. Politician cunoscut în Costa Rica, unde locuieşte alături de mama lui, de soţie şi de copii, mezinul regretatului rapsod vrea să unească toate partidele din opoziţie sub conducerea sa, iar cu această coaliţie să meargă la alegerile din 2014. Dragoş este preşedintele partidului PUSC (Partidul Unităţii Sociale Creştine), aripa tânără, iar peste trei ani va candida pentru un fotoliu de deputat.