Un kilogram de roşii ajungea ieri, în Piaţa Obor din Capitală, chiar şi la 9 lei. Enorm pentru un pensionar sau pentru un bugetar cu un salariu de nimic, care şi-ar putea permite doar să se uite la aceste produse!
“Sunt preţuri mari la legumele de sezon, pentru că le facem la solar. Vremea nu a ţinut deloc cu noi şi am fost envoiţi să încălzim solariile, plus alte cheltuieli suplimentare, care sunt foarte mari. E recoltă puţină şi scumpă. Dar peste o lună o să mâncaţi mai ieftin”, ne-a spus Liliana (47 de ani) din Văcăreşti, Dâmboviţa, producătoare care-şi vinde marfa în Obor.
Dacă în prezent legumele şi fructele de sezon au preţuri extrem de mari, în iunie s-ar putea ieftini. “În prezent sunt şi foarte multe produse din import, mai multe decât cele autohtone. Pe de altă parte, şi producătorii noştri ţin de preţ, pentru că marfa e puţină. Dar în iunie, începutul lui iulie, produsele se vor ieftini, unele chiar la jumătate din preţ, pentru că pieţele vor fi pline”, ne-a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc