Fundaţia Estuar a strâns 65.000 €
În conturile Fundaţiei Estuar s-au strâns până duminică, 8 noiembrie, la ora 17.00, 247.440 de lei, 6.552 de euro, 2.320 USD, 665 GBP, 94 de coroane suedeze, 200 de dolari canadieni, adică peste 65.000 de euro. “Am contactat peste 10 familii şi urmează ca de luni să le transmitem şi suportul financiar atât de necesar zilele acestea”, au declarat reprezentanţii fundaţiei.
Familiile îndoliate confirmă donaţiile
Costel Tilie, fratele ziaristului Nelu Tilie, mort în noaptea incendiului, spune că a primit repede banii de la Fundaţia Mereu aproape. “A mai fost şi un ajutor de la Primăria Bucureştiului. Cei de la fundaţie au trimis 10.000 de lei”, a spus, pentru Libertatea, fratele ziaristului răpus de incendiu. Nelu Tilie avea 47 de ani şi a privit moartea cu resemnare. Când s-a pornit vâlvătaia, şi-a dat ochelarii jos şi a rămas în locul lui de lângă scenă. Nelu Tilie a fost înmormântat în satul natal, Tudor Vladimirescu, din comuna Salcia. În cazul Valentinei Florea din Galaţi, ajutorul de înmormântare a venit de la stat – 5.000 de lei, iar familia ei a fost contactată de Fundaţia Mereu aproape, şi ar urma să primească cei 10.000 de lei. Mama Dianei Enache confirmă şi ea ajutorul oamenilor de bine şi al fundaţiilor: “Am primit de la Norris Măgeanu (n.r. – afacerist) o importantă sumă de bani, la înmormântare ne-au ajutat autorităţile locale, apoi diverse fundaţii ne-au ajutat”. “Ne-au ajutat colegii de muncă şi autorităţile locale pentru înmormântare. Neau contactat diverse asociaţii şi ne-au promis că ne vor sprijini”, susţine şi Romeo Fieraru, tatăl lui Valentin Fieraru, şi el victimă a incendiului din Colectiv.
Conturile fundaţiilor sunt încă deschise
PRO TV și Crucea Roșie Română:
Lei: RO36BRDE410SV29647144100,
Euro: RO22BRDE410SV18508914100,
Dolari: RO37BRDE410SV81385954100 USD,
SWIFT BRDEROBU
Mereu Aproape , cu menţiunea “Colectiv”:
Lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500,
Lire: RO 69 BRDE 450 SV 4251 960 4500, cod
SWIFT BRDEROBU
Fundația Estuar:
Lei: RO45RNCB0064004896460001
Euro: RO64 RNCB 0076 0048 9646 0029
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro