„Dinamo trebuie să ia un avans de la Bucureşti pentru că altfel va fi greu să se califice. La Split vor juca pe un stadion de 40.000 de locuri, cu nişte suporteri fanatici, care îşi împing echipa de la spate. Nu cred că suporterii lui Dinamo şi ai Stelei puşi la un loc fac cât galeria lor. Aţi văzut ce au făcut suporterii lui Dinamo Zagreb anul trecut la Timişoara? Ei sunt mieluşei pe lângă cei din Split, care ar face moarte de om pentru ca echipa lor să câştige”, atenţionează Mitu.
Mitu e duşman public la Split!
Deşi Dalmaţia e una dintre cele mai frumoase regiuni din lume, fotbalistul mărturiseşte că nu ar călca în Split nici în ruptul capul de frica suporterilor lui Hajduk: „Nu m-aş duce niciodată în vacanţă la Split, pentru că ultraşii de acolo mi-ar omorî familia. Le-am dat goluri peste goluri, când jucam la Dinamo Zagreb, la Rijeka şi la Osijek, şi nu m-ar ierta, mai ales că îi şi provocam după goluri sau în interviurile date televiziunilor croate”.
Cei mai vechi ultraşi
Brigada de ultraşi a lui Hajduk, „Torcida Split”, e recunoscută internaţional ca prima dîn lume, fiind înfiinţată în 1950. 300 de croaţi şi-au anunţat prezenţa la Bucureşti
Hajduk, echipă de locul 10 în Liga I
La curent cu evoluţiile adversarei lui Dinamo, Dumitru spune că croaţii s-ar descurca onorabil în Liga I, dar nu ar face furori. „Hajduk e favorită la titlu în Croaţia, în fiecare an, dar în România ar fi o echipă de locul 9-10. Ar fi, precum Oţelul sau FC Braşov, echipe de mijlocul clasamentului, care pot încurca pe oricare din granzii campionatului. Echipa lor au puţini străini, pentru că promovează masiv de la juniori. Jucătorii croaţi au valoare mai mare decât ai noştri pentru că ei nu lasă la preţ”, ne-a declarat fostul atacant.
„Sunt o echipă de contraatac”
Mitu prezintă punctele forte ale croaţilor. „Ibricici e lent, dar e foarte tehnic şi dă pase bune. Cu fraţii Sharbini, Anas şi Ahmad, am jucat la Rijeka. Primul e un atacant extrem de rapid şi tehnic, cel de-al doilea e un vârf de careu puternic şi speculativ. Coordonatorul lor e căpitanul Srdan Andrici, care le încheagă jocul. Punctul slab ar fi apărarea, unde au nişte jucători masivi şi mai imobili. În cupele europene preferă să joace pe contraatac, deorece au jucători rapizi”.
Putea juca în naţionala Croaţiei
După ce a evoluat mai mulţi ani în ţara ex-iugoslavă, Mitu a avut posibilitatea în 1999 să îmbrace tricoul naţionalei Croaţiei. „Am cetăţenia croată şi ştiu limba la perfecţie, dar nu m-a ajutat decât de vreo două-trei ori, atunci când am trecut graniţa. Puteam să joc în naţionala lor, pentru că selecţionerul Miroslav Blazevici, care îmi era ca un tată, a vrut să mă convoace la naţională. Aş fi putut juca contra României la Euro 2000. Nu am mai fost selecţionat pentru că se iscase un mic scandal şi nu am vrut să-i fac rău lui Blazevici, dar şi pentru că la naţionala României venise Victor Piţurcă şi am crezut că o să aibă ochi şi pentru mine”, rememorează fotbalistul.
Cine e Dumitru „Bebe” Mitu
Data naşterii: 13 februarie 1975
Locul naşterii: Bucureşti
Echipe: Faur (1992-94), Farul (1994), FC Braşov (1995), UTA (1995-96), NK Osijek (1996-2002), Dinamo Zagreb (2002-04, 2005-06), Panathinaikos (2004-05), NK Rijeka (2004-05), CFR Cluj (2005-06), Qingdao Zhongneng (2006-07), Changchun Yatai (2007-2008), UTA (2008-09)
Palmares: Campion al Croaţiei cu Dinamo Zagreb (2003, 2006), Cupa Croaţiei (1999, 2004), Supercupa Croaţiei (2002, 2003, 2005), Sfertfinalist Cupa UEFA cu NK Osijek (2002)