Chiar si dupa aproape trei ani si zece luni de la moartea jurnalistului Dumitru Tinu, produsa in urma unui misterios accident de masina in Barcanesti, Prahova, ancheta continua.
Dupa studiul probelor s-a ajuns la concluzia ca misterul mortii fostului director al ziarului Adevarul va fi dezlegat doar dupa exhumarea cadavrului acestuia.
Andrei Iucinu, fiul jurnalistului mort pe 1 ianuarie 2003, a sustinut in tot acest timp ca Tinu a fost asasinat. De aceea, in octombrie 2006, el a cerut prim-procurorului parchetului de pe langa Tribunalul Prahova redeschiderea anchetei. O luna mai tarziu, cererea semnata si de Elena Parvan, sora lui Dumitru Tinu, Virgil Tinu, nepotul acestuia, si Emilia Iucinu, mama lui Andrei, a fost admisa.
Acum, la aproape patru ani de la moartea jurnalistului, instanta a admis ca, pentru a afla elemente noi privind cauzele care au dus la moartea lui Tinu, dar si pentru a contura dinamica accidentului, este necesara exhumarea cadavrului. ‘Exhumarea va avea loc pe 14 noiembrie. Astfel, vom incerca sa stabilim daca exista si alte leziuni care au putut scapa la autopsia facuta imediat dupa accident. Din partea familiei, va participa dr. Dana Sarbu, iar ca reprezentant al statului, eu’, ne-a declarat conferentiar dr. Cristian Stan, de la IML. Nu s-a stabilit daca autopsia ramasitelor pamantesti ale lui Tinu va fi facuta la groapa, la cimitirul Breaza sau la IML ‘Mina Minovici’.
„N-am stiut daca sa ma bucur sau sa ma intristez”
Andrei, fiul nelegitim al lui Dumitru Tinu, ne-a marturisit, ieri, ca a simtit de la bun inceput ca tatal lui a fost ucis. ‘Cand am aflat decizia procurorilor nici nu am stiut daca sa ma bucur sau sa ma intristez. E dureros sa iti dezgropi parintele, dar sunt fericit ca am mai facut un pas in aflarea adevarului’, ne-a declarat Andrei, care inca se mai recomanda Iucinu, si nu Tinu pentru ca, spune el, a fost declarat fiu al jurnalistului ‘definitiv, nu si irevocabil’.