Amenajarea l-a costat 350.000 $
După 8 ani petrecuți la Chicago, ca administrator al unei clădiri, Teodor şi-a cumpărat un teren şi o fermă în Walworth County, statul Wisconsin. Aici a început să construiască, de-a lungul anilor, un muzeu dedicat lui Hitler. În 2006, presa americană relata cum Junker a ridicat construcția pe o colină de pe proprietatea lui. După spusele sale, totul l-a costat cam 350.000 de dolari.
La intrare, o placă imensă de marmură îi omagiază pe “germanii ucişi în taberele de prizonieri în timpul războiului”, iar în camera principală tronează două portrete ale lui Hitler, încadrate de steagul cu zvastică al Germaniei naziste şi de cel al Americii! Pe pereți, pe lângă alte fotografii cu Hitler, sunt postate mesaje ca “Nu Hitler a pornit războiul” sau “Holocaustul este cea mai mare minciună a istoriei”.
Junker a dorit să deschidă muzeul în 2006, dar autoritățile i-au interzis, motivând, printre altele, că s-au primit amenințări. După articolele publicate în presa americană, mai multe organizații studențeşti sioniste au încercat să convingă autoritățile să închidă muzeul lui Junker.
S-au făcut plângeri împotriva sa
“Faptul că un nazist are tupeul să-şi manifeste dezgustătoarea ideologie e revoltător. Muzeul ar putea deveni loc de pelerinaj pentru simpatizanții de extremă dreaptă”, şi-au motivat sioniştii cererile.
Organizațiile au ajuns cu plângerile până la Departamentul de justiție, căruia i-au cerut să-l condamne pe Teodor pentru crime de război, dar şi pentru că şi-ar fi falsificat actele când a emigrat în America. Junker nu a pățit nimic, pentru că anul 1955, când a ajuns în SUA, a fost primul an în care autoritățile americane au dat dreptul de emigrare, în mod specific, şi foştilor voluntari SS.
Amendat pentru că a primit mai mult de trei vizitatori
După ce, în octombrie 2006, un grup de 25 de oameni a vizitat locația, autoritățile l-au amendat pe Teodor cu 2.000 de dolari pentru că a încălcat o lege federală. Aceasta interzice grupurilor mai mari de trei persoane să viziteze, în acelaşi timp, clădirile care nu dispun decât de o singură toaletă, aşa cum are muzeul construit de Junker.