Menta calmeazå durerile de cap

Dureri de cap

Prepară o infuzie dintr-un litru de apă fierbinte şi trei picături de ulei esenţial de mentă. Fă inhalaţii cu abur două minute, apoi aplică pe frunte o compresă cu levănţică şi mentă.

Tuse

Inhalaţiile cu smirnă, bergamotă, santal, mir, tămâie, maghiran şi cimbrişor te ajută să expectorezi. Uleiurile pot fi puse şi în apa de baie.

Cum faci ceai de cimbrisor pentru a ameliora tusea.

Sinuzită

În astfel de cazuri pot fi făcute până la cinci inhalaţii cu abur, cu unul sau mai multe dintre următoarele uleiuri esenţiale: levănţică, arbore de ceai, smirnă, cimbrişor, eucalipt, menta sau pin.

Durere de dinţi

Pentru a calma durerea înainte de a ajunge la dentist, pune o picătură de ulei esenţial de cuişoare pe o bucăţică de vată şi aplic-o pe măseaua sau pe dintele respectiv.

Laringită şi faringită

Inhalaţia cu abur e cel mai bun tratament pentru aceste afecţiuni ale gâtului şi se poate face de până la cinci ori pe zi, cu smirnă, cimbrişor, trandafir de Brazilia, santal sau levănţică.

Răceală

Vaporizează în încăpere ulei de levănţică noaptea şi de rozmarin ziua.

Indigestie

Dacă ai dureri, aplică pe zona respectivă o compresă caldă cu un amestec făcut din câte o picătură de maghiran, levănţică, muşeţel roman şi o linguriţă de ulei de măsline.

Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură
Recomandări
Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură

Specialistul Libertăţii, dr. Lawrence Chukwudi Nwabudike, specialist în dermatologie, acupunctură şi homeopatie, îţi spune la ce uleiuri esenţiale mai poţi apela atunci când te simţi obosit sau ai alte probleme de sănătate. Iată câteva arome şi proprietăţile lor terapeutice:

    • Mandarina – favorizează digestia, e relaxantă.
    • Lămâia – e antireumatică, diuretică, scade febra şi dă energie.
    • Grepfrutul – alungă depresia, înviorează mintea şi corpul, combate retenţia de apă şi tratează tenul acneic.
    • Portocala – ameliorează oboseala, e tonică, conferă optimism şi alungă ţânţarii.
    • Santalul – te scapă de durerile de cap, de insomnie şi e un afrodiziac puternic.
    • Eucaliptul – desfundă nasul, tratează răceala, e diuretic, expectorant şi antifebril.
    • Pinul – ameliorează nevralgiile şi bronşita, alungă insectele şi combate mirosul de transpiraţie.
    • Teiul – e un calmant puternic, indicat în perioadele de stres şi de insomnie.
    • Cimbrul – întăreşte imunitatea, reglează pofta de mâncare şi stimulează energia.
    • Busuiocul – atenuează oboseala, crampele musculare şi febra.
    • Piperul – favorizează digestia.
    • Cuişoarele – sunt dezinfectante şi te scapă de dureri.
    • Ghimbirul – ajută circulaţia sangvină, susţine sănătatea inimii şi creşte imunitatea.
    • Coriandrul – taie greaţa, e revitalizant şi liniştitor pentru sistemul nervos.
    • Scorţişoara – favorizează digestia, grăbeşte arderea grăsimilor şi e revitalizantă.
    • Nucşoara – ameliorează durerile musculare şi pe cele reumatice şi redă vitalitatea în cazurile de oboseală accentuată.
    • Dafinul – e dezinfectant, te scapă de durerea de cap şi e expectorant.

    România a refuzat să extrădeze în Rusia un cetățean moldovean: „Predarea e susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită”
    Recomandări
    România a refuzat să extrădeze în Rusia un cetățean moldovean: „Predarea e susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită”

Pont

Pentru ca infuzia să fie mai parfumată, în afară de uleiuri volatile poţi pune în apă clocotită câteva petale de trandafir şi frunze de mentă proaspete.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Filmul de pe Disney care te va lăsa fără cuvinte. Are o poveste impresionantă și e perfect pentru weekend
FANATIK.RO
Filmul de pe Disney care te va lăsa fără cuvinte. Are o poveste impresionantă și e perfect pentru weekend
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Unica.ro
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Escrocheria de pe WhatsApp care îţi lasă prietenii fără mii de lei. Cazul Livianei, care a fost păcălită să dea click pe un link
Observatornews.ro
Escrocheria de pe WhatsApp care îţi lasă prietenii fără mii de lei. Cazul Livianei, care a fost păcălită să dea click pe un link
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase
HOROSCOP
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI