Şi ca să nu intru acum în discuţii legate de drumurile încătuşate către DNA, de comentariile, anchetările, arestările sau condamnările de care au parte colegii noştri jurnalişti de televiziune, am să mă limitez doar la replicile neroade pe care le-am auzit debitate în direct sau în înregistrări croite prost sau duşmănos la montaj.
Referindu-se la mizeria din tabăra lor situată într-un colţ de junglă – sau de grădină de hotel african, unde-o fi ea – Gina Pistol a zis, iar PRO TV-ul a transmis: “aseară arăta ca la ţigani”. Odată cu asemenea replică, A-ul de la medalionul pe care îl poartă la gât, iniţială pe care toţi am desluşit-o abil ca fiind a prenumelui cel arestat al lui Alin Cocoş, a strălucit şi mai kitschos. Nu ştiu dacă omoloaga ei întru frumuseţe şi relaţii neinspirate, Rihanna, ar fi putut spune în vreo emisiune de mare audienţă, “e murdar ca la indieni”.
Iar dacă, totuşi, în vreun moment de rătăcire ar fi scăpat un asemenea porumbel şchiop, regizorul de montaj i-ar fi aplicat o binemeritată cenzură care să ferească postul de şi mai meritata amendă. Pe care punem pariu că PRO TV-ul n-o s-o primească? Marcată de limbajul romglez atât de la modă, o altă concurentă de la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, Andreea cea mereu pusă pe flirtat şi autolăudat a reinterpretat o pildă neaoşă, românească, în limbaj corporatist: “dacă te focusezi de capra vecinului, te defocusezi de capra ta”.
Chiar şi dacă am accepta o asemenea alăturare stranie de termeni, “focus” şi “capră” în căuşul aceleiaşi propoziţii, expresia tot aberantă rămâne, mai ales că nu se spune “a te focusa de ceva”, ci “pe ceva”.
Pe propriul gând e bine să te focusezi – sau, oricum, acesta e sfatul pe care mi-a venit să i-l dau Andreei Marin Ozturk când am auzit-o la noua emisiune “Constantin 60” de pe Prima TV spunând: “Voi lăsa în urma mea cel puţin câteva vieţi pe care, pentru că am trecut pe acolo, le-am lăsat mai bine decât erau înainte, pur şi simplu.” Iac-aşa. Eu mă defocusez de prostiile astea de la televizor, mi-ajunge! Măcar în weekend să mă culturalizez şi eu cu-n almanah, cu-n citat de pe Facebook, cu-n pliant…

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI