Eu m-am măritat fără prea mulţi martori şi am născut în privat, fără să-mi filmeze cineva travaliul şi totuşi, în momentele alea am fost copleşită de răspundere. M-am întrebat, aşa, mai mult pentru mine: ce-o să zică amărâţii ăştia de naşi dacă eu n-o să fiu în stare să-mi ţin promisiunea de iubire veşnică pe care am rostit-o, cu glas tremurând, în faţa lor şi cum o să mă descurc eu dacă n-o să fiu în stare, ca mamă, să iau repede şi bine deciziile cele mai eficiente pentru copilul meu?
Aşa că mă întreb absolut uluită cât de cocoşaţi de răspunderi trebuie să fie ăştia care-şi fac nunţile la televizor şi vorbesc tuturor, răspicat şi înregistrat, despre fericirea lor veşnică. Am văzut, de-a lungul şi de-a curmezişul carierei mele jurnalistice, tot felul de nunţi la care soborul de preoţi şi cireada de vedete s-au călcat în picioare, ca să iasă cât mai bine în poze.
Am descris eu însămi, cu penel fleoşcăit în lacrimi, emoţia unor mirese care suspinau răvăşite de măreţia clipei în care molfăiau pişcotul înmuiat în vin în faţa popii. Le-am văzut, pe rând, pe Mihaela Rădulescu îmbrăcată în verde lângă un Bănică vernil de emoţii, pe Teo în alb lângă un domn care avea să se dovedească gri cu totul, pe Malvina, pe Albertina, pe Florentina, pe Dorina, pe Mădălina, pe Marina şi câte or mai fi fost de s-au măritat şi-apoi au divorţat, dând naştere la sute de articole şi la nuntă, şi la despărţire.
Dar văd că asta nu le-nvaţă pe vedete să renunţe să-şi mai organizeze chiolhanurile scumpe în văzul şi-n auzul presei. La petrecere ziarele şi televiziunile sunt binevenite. Apoi, după ce toate declaraţiile şi jurămintele s-au făcut cu glas tare, la despărţire se invocă Omerta.
“Ce vă interesează viaţa mea privată?”, se răţoiesc fostele mirese chiar la aceiaşi ziarişti în faţa cărora s-au bucurat să spună înregistrat cum se simt în cea mai frumoasă zi a vieţii lor. Eu îi urez Andei Adam casă de piatră şi dragoste veşnică – există şi norocoşi care au parte de aşa ceva, e adevărat.
Dar cred că dacă, Doamne fereşte, o fi şi s-o despărţi, ar fi corect să facă şi-atunci o paranghelie tot atât de mare şi să spună toţi martorii de la divorţ ce-a fost bine, ce-a fost rău şi cum şi-au dat ei seama încă de la nuntă că era ceva în neregulă acolo, cu fastul ăla deşănţat…