Editorial de Alice Năstase Buciuta | Oameni, câini şi javre

Ai zice că am evoluat, dar vin peste mine zile şi întâmplări în care-mi dau seama că nu e chiar aşa. O prietenă mi-a povestit că mergea ieri la serviciu, pe bicicletă, ca să nu mai consume benzina, ozonul şi neuronii din dotare, stând în traficul aglomerat. Părea o dimineaţă frumoasă, senină, cu ciripit de vrăbii şi cu parfum de tei şi de bujori ridicându-se din grădini.
Când, ca într-un film (prost) de groază, s-a trezit înconjurată de vreo cinci câini care au ţâşnit dintr-o curte părăsită şi-au început să alerge pe lângă ea, lătrând- o şi încercând s-o apuce de călcâiul pantofului fosforescent şi de pulpiţa dezgolită. A scăpat din goana nebună a pedalelor, cu o rugăciune sintetizată spusă în gând – tatăl nostru carele eşti deasupra mahalalei ăsteia, apără-mă de lighioanele cu colţi şi nu-i duce pe câini în ispită, iar dacă totuşi mă muşcă, ajută-mă să nu fac turbare, amin – şi cu vreo cinci sute de calorii arse în câteva minute, pentru că a pedalat mai ceva ca Armstrong în cursa vieţii lui, până când a reuşit să cotească pe o stradă pe care animăluţele cu colţi n-au mai urmărit-o. A răsuflat uşurată – vorba vine că a răsuflat, de fapt, gâfâia ca un muribund – dar acolo însă a dat peste alte animăluţe.
Unele cu trening, altele cu şapcă cu cozorocul întors la spate, toate păroase şi înghesuite într-o maşină cu număr străin. Şi animalele mari atâta au fluierat-o şi au înghesuit- o spre bordură, încât, într-un final, a căzut. Şi-a zdrelit mâinile, genunchiul drept şi şi-a spart buza dată cu gloss zmeuriu. A ajuns aşa la serviciu, întârziată, murdară şi speriată, într-o zi care, altfel, părea să fie aşezată sub semnul sportului, naturii, tinereţii. Ni se spune mereu să fim optimişti, veseli, cu sufletul plin de speranţa că va fi bine, până la urmă. E plin cerul de stele şi de navete cosmice şi internetul geme de sfaturi care să ne facă să credem că ziua de mâine va fi şi mai bună decât cea de azi, mai ales dacă nu ne risipim puterea de a crede în miracole.
Dar vine peste noi câte-o dimineaţă hăituită, în care nimic din ce-am citit seara pe wall nu se mai potriveşte cu cea din târg. Mai ales când târgul e Capitala unei ţări uitate de lume şi de noroc, dar binecuvântate cu haite de câini cu patru şi cu două picioare

Urmărește-ne pe Google News