Am citit ieri şi alaltăieri pe internet argumente profumat mergând de la cele mai sofisticat construite şi ajungând până la cele mai simplist-bădărane. Fumătorii nervoşi, dar inventivi scriau ba că au citit ei undeva că fumatul pasiv nici nu face chiar aşa de rău pe cât se vaită fiţoşii ăia nefumători, ba că e o mişcare subversivă de distrugere a micilor întreprinzători care şi-au vârât creativitatea şi economiile în restaurante al căror profit va scădea, de-acum, dramatic.
“Nu vă gândiţi cât rău le faceţi oamenilor de afaceri?”, se întrebau fumătorii învăţaţi să-şi aprindă ţigara în timp ce alţii mănâncă, gata să consimtă că ar fi un gest de sprijinire onestă a antreprenoriatului îngăduirea nu doar a fumatului, ci şi a consumului de droguri sau organizarea de lupte de cocoşi în baruri şi taverne.
Fumătorii mitocani scriau că şi pe ei îi enervează jegoşii sau minoritarii, dar că nu cer să se dea legi împotriva acestora. Iar un domn intelectual indignat a decretat că activiştii antifumat sunt cretini. Dintre toate viciile lumii, fumatul este singurul care face un rău direct asupra oamenilor nevinovaţi, îmbolnăvindu-i, îmbâcsindu- i, luându-le aerul şi viaţa.
Cei care se droghează, beau sau mănâncă prea mult îşi duc singuri povara aşezată pe creier, ficaţi sau burţi, dar lăcomia lor nu-i va îmbolnăvi pe cei de alături. În schimb, fumătorii flutură beţele morţii cu mândrie, distincţie şi, cred ei, eleganţă pe sub nasul celor care au ales altfel de drum prin viaţă, fără să le pese dacă plăcerea lor înseamnă neplăcerea, boala sau moartea altuia.
Nu găsesc nici un argument decent prin care într-o ţară cu ifose occidentale, dar cu fumuri doar de sărăcie, moarte şi incendii, să se fumeze peste tot. Nu sunt în stare să inventez nici un motiv pentru care aş putea fi de acord ca părinţii iresponsabili să-şi afume copiii nevinovaţi.
Nu pot să născocesc nici o idee prin care să declar fumatul, adică arderea banilor proprii şi preschimbarea lor în boală şi miros urât, o acţiune dezirabilă, care ar trebui apărată ca un drept al omului.
În zile în care vedem cu toţii cât de greu e să lupţi pentru viaţă, în vremuri afectate de criză, sărăcie şi neajunsuri, mi se pare că dăm dovadă de prea mult egoism revendicând dreptul la risipă, la fum şi la moarte.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI