Editorial de Alice Năstase Buciuta: În așteptarea chiolhanului pascal

Ca să respect tradiţia creştinească, deşi nu ţinusem nici o zi de post mai înainte, am avut grijă ca, de sărbătoarea florilor şi a rămurelelor îmbobocite, să-mi dau dezlegare la filé de vietate acvatică, icre negre, icre roşii, icre roz, lapţi, ochi de crap, cozi de somon, creveţi, homari, raci, crabi şi concerte cu solzul de peşte, că mergea şi puţină muzică, mai ales că, în cinstea prietenilor mei cu nume botanic sau, după cartier, etnobotanic, am închinat şi vreo două pahare umplute cu o licoare de culoarea sângelui sfânt.
Apoi, dacă tot a început Săptămâna Patimilor, m-am hotărât să urmez un îndemn înţelept şi profund primit pe wallul Facebookului meu şi să ţin oleacă de post, combinat cu oleacă de cură de slăbire şi detox, în aşa fel încât noaptea de Înviere să-mi îngăduie să îmbrac, smerită, rochia aceea roşie, mulată, care nu mă mai încape de anul trecut, de dinaintea sărbătorii sfinte a Crăciunului.
Atunci, în cinstea naşterii Domnului, am dat gata singură o jumate de oală de sarmale şi trei cozonaci îndesaţi cu nucă, alune, goji şi stafide crude – i-am făcut intenţionat aşa, plini de vegetale, ca să fie sănătoşi şi buni şi să îmi îngăduie să-i prezint mesenilor ca pe nişte dulciuri sănătoase şi gătite modern, după nişte reţete pe care le-aş putea numi chiar raw-vegane, pe ici, pe colo, prin părţile neesenţiale.
În plus, săptămâna asta am hotărât ca la înviorarea de dimineaţă, în loc să fac rotările alea de braţe fără rost pe care ni le tot bagă pe gât Carmen Brumă, să combin utilul pământesc cu plăcutul ceresc.
Şi, pentru a-mi exersa braţele, să execut nişte cruci ample, cu ambele mâini, apoi, aşezată în genunchi, să transform mătania într-o mişcare mai complexă: când mă aplec cu fruntea păcătoasă pe saltea, să întind şi un picior în spate şi să-l canonesc în câteva extensii. Că am făcut destule fapte rele la viaţa mea şi acum e momentul să le mai şterg de pe răboj.
Am citit, însă, tot într-un post de pe Facebook, că eficienţa la ştergerea păcatelor din cutia neagră a universului e la fel de mare ca aceea a ştergerii vergeturilor de pe coapse şi şolduri, deşi tehnica modernă promite rezultate remarcabile.
Eu, însă, nu disper, şi merg mai departe cu credinţa şi voinţa. Că doar e Săptămâna Mare şi suntem o ţară creştinortodoxă, care abia aşteaptă sâmbăta, să ia lumină şi, apoi, să o mai pună de-un chiolhan pascal.

Urmărește-ne pe Google News