Editorial de Alice Năstase Buciuta: Emisiunea, filmul, pauza şi visul

Despre măreţia sufletului nemuritor şi despre aspiraţia noastră spre curăţenie şi libertate. Ieşim la un ceai cu prietenii şi, eventual, dacă e vineri, mai ales acum, când stă Postul Paştelui să izbucnească, ne străduim să ţinem post şi de alimente de dulce, şi de gânduri necuviincioase. Iar seara ajungem acasă, ne închinăm cu recunoştinţă pentru faptul că am mai traversat, cu bine, o zi, apoi dăm drumul la televizor, în căutarea unui film romantic sau a unei emisiuni educative, care să ne ajute să adormim lin şi să visăm frumos.
Pe micile ecrane ale patriei rulează însă tot felul de producţii dătătoare de frisoane. În titlurile filmelor apar sintagme dulci, prietenoase, care agaţă ochiul, de genul “teroare în noapte”, “zile sângeroase”, “măcelul din strada cu pitici”, “ucide şi fugi”, “scapă cine reuşeşte”, “chisăliţă de creier”, “tortura cu folos”, “oraşul cotropit de monştri”, “o veşnicie printre zombii furioşi”, iar în emisiunile de divertisment vedem ori vedete care se ocărăsc între ele, ori care se păruiesc cu mama, tata, fratele sau vărul care le-a furat averea, ori care stau contra cost să le cadă gândaci scârboşi în cap, să li se urce şobolani pe cracul pantalonilor sau care mănâncă viermi în zeamă de ochi de peşte, încât luăm şi noi, cei de acasă, câte un colebil în pauza publicitară. Pauză publicitară în care, printre nenumăratele spoturi referitoare la telefonia mobilă, se strecoară, sfios, şi câte unul care te întreabă fără perdea: suferi de hemoroizi?
Ţi s-au umflat şi te dor? Ai probleme mari cu guguloaiele din fund? Nici o problemă, există un unguent care se aplică şi extern şi intern, care e o minune onctuoasă: îţi ia durerea cu mâna şi te scapă de cea mai rea durere posibilă… Apoi te întorci, liniştit, la emisiune. Îl vezi pe Dorian Popa dezbrăcat şi uiţi de necazuri. Rămâi cu ochii pironiţi pe pătrăţelele lui de pe abdomenul veşnic dezvelit (fiindcă lui nu-i e frig nici măcar noaptea) şi visezi să joci X şi O pe ele, punând un icsuleţ şi pe pătrăţica de sus, aceea de sub pectoralul sub care zvâcneşte inimioara… Şi apoi sună ceasul, ţââââr, ţâââr, şi te trezeşti buimac a doua zi şi o iei de la capăt: cu frumuseţea interioară, cu pioşenia, cu Postul Paştelui care stă să înceapă, cu ipocrizia…

Urmărește-ne pe Google News